Chirurgul Vodislav, cătuşe pentru o şpagă de zeci de mii de euro!

Medicul chirurg Cristinel Spiridon Vodislav a fost reţinut de procurorii DNA într-un dosar de corupţie în care l-a tras cu el în spatele gratiilor şi pe un secretar de stat din Ministerul Sănătăţii, Alin Iulian Ţucmeanu, nimeni altul decât cel care l-a luat la Bucureşti ca şi consilier al său personal pe Mădălin Călinoiu, fiul şefului Consiliului Judeţean Gorj, audiat, la rândul său, anul acesta, ca martor în dosarul ”Mafiei Permiselor” în care principalul inculpat este Dana Vodislav, soţia chirurgului. Anchetatorii vorbesc în ordonanţele de reţinere a celor doi de o şpagă de 60.000 de euro şi un contract de cel puţin 2,2 milioane lei pe care medicul gorjean urma să îl deruleze la un spital din capitală.

Cristinel Spiridon Vodislav şi Alin Iulian Țucmeanu au comis faptele pentru care şi-au pierdut libertatea în ultimele luni, din iulie încoace între cei doi purtându-se tot felul de discuţii despre modul de încheiere şi derulare a unui contract de câteva milioane de lei. Ca să se asigure că nu pierde afacerea, chirurgul gorjean ar fi apelat la „ungerea” unor persoane cu putere de decizie, procurorii acuzându-l acum de trei fapte de dare de mită. O parte din şpagă s-a dus la Țucmeanu, acuzat de luare de mită, iar celelalte două fapte imputate lui Vodislav au mers către alţi decidenţi, secretarul de stat fiind doar intermediarul contractului, în sarcina lui anchetatorii reţinând şi două acuzaţii de complicitate la dare de mită.

„În perioada iulie - noiembrie 2015, inculpatul Țucmeanu Alin Iulian, în calitate de secretar de stat în Ministerul Sănătăţii, a acceptat promisiunea unei sume de bani neprecizată din partea inculpatului Vodislav Cristinel Spiridon, pentru a aproba finanţarea unui contract privind achiziţia de aparatură medicală, în valoare de 2.207.100 lei plus TVA, subsecvent acordului cadru încheiat între o unitate spitalicească şi societatea reprezentată de acesta din urmă. Totodată, inculpatul Țucmeanu Alin Iulian l-a ajutat pe inculpatul Vodislav Cristinel Spiridon să ia legătura cu persoanele abilitate să încheie acel contract şi a insistat pe lângă acestea în acest sens, asigurându-le de ”seriozitatea” omului de afaceri şi de faptul că acesta îşi va onora promisiunea de a le remite suma totală de 60.000 de euro. În cauză, se desfăşoară acte de urmărire penală şi faţă de alte persoane”, a precizat DNA. Tribunalul București a decis aseară arestarea preventivă a celor doi.

Al doilea dosar, al treilea…

Chirurgul gorjean nu este pentru prima dată în vizorul procurorilor DNA, el fiind trimis în judecată şi într-un alt dosar penal, în care e acuzat, de asemenea, că a dat mită unor foşti oficiali din Ministerul Sănătăţii cu mai bine de un deceniu în urmă. Dosarul ”Steriletul ” se judecă de ani buni la instanţele din capitală şi este pasat între Curtea de Apel Bucureşti şi Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, pe fond medicul reuşind să obţină achitarea de fiecare dată. Sentinţele au fost însă contestate de procurorii DNA, aceştia reuşind să obţină şi ei rejudecarea dosarului, acum instanţa supremă urmând să se pronunţe pentru a treia oară în dosarul respectiv, şansele ca un verdict să fie aflat până la sfârşitul anului fiind destul de mari.

În plus, Cristinel Spiridon Vodislav are probleme şi cu justificarea averii sale, Agenţia Naţională de Integritate dispunând confiscarea de la acesta şi de la soţia sa, Dana Maria Vodislav, a unei importante sume de bani. Soţii Vodislav au contestat decizia inspectorilor de integritate, dar, în această toamnă, Curtea de Apel Craiova a dispus confiscarea de la cei doi a aproape 69.000 de lei, pe care nu i-ar putea justifica, decizia nefiind una definitivă.

Dosarele soţiei

Soţia lui Cristinel Spiridon Vodislav are şi ea propriile probleme cu legea, noiembrie fiind luna în care şi ea a ajuns după gratii, dar acum doi ani. Ea tocmai primise atunci o condamnare cu suspendare pentru luare de mită, procurorii inculpând-o însă ulterior, după descinderi de amploare, în dosarul ”Mafiei Permiselor”, dosar aflat pe rolul Tribunalului Gorj și în care mai mulți medici sunt acuzaţi că au eliberat mii de adeverințe medicale, contra unor sume de bani, fără să îi verifice pe solicitanți. Ieri s-a desfășurat un nou termen în procesul respectiv, Dana Vodislav, aflată sub control judiciar, prezentându-se în faţa instanţei, ea acceptând să discute cu jurnaliștii despre problemele soţului său, menţionând însă doar că nu știe nimic nici despre contractele derulate de acesta la Bucureşti, nici despre eventuale sume de bani date ca mită.

Vizualizări: 497

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Justiție:

Citește și: