Cinci bărbaţi reţinuţi pentru distrugere

 Poliţiştii au reţinut cinci bărbaţi, cercetaţi pentru săvârşirea infracţiunilor de ultraj contra bunelor moravuri şi tulburarea ordinii şi liniştii publice şi distrugere.

          La data de 28 septembrie a.c., la orele 00:55, Secţia 4 Poliţie Rurală Mătăsari a fost sesizată prin Numărul Unic de Urgenţă 112 de către Ţ.D.L., de 35 ani, din comuna Borăscu, despre faptul că, în timp ce se afla într-un local de alimentaţie publică din localitate, a fost lovit de mai multe persoane.

          În fapt, din probatoriul administrat până în prezent, s-a stabilit că B.C.I., de 25 ani, F.V., de 25 ani, ambii din comuna Grozeşti, judeţul Mehedinţi, P.I., de 27 ani, din oraşul Turceni, judeţul Gorj, Ţ.D.L., de 35 ani şi G.D., de 37 de ani, ambii din comuna Borăscu, judeţul Gorj, fiind sub influenţa băuturilor alcoolice, au avut o altercaţie, pe parcursul căreia au tulburat ordinea şi liniştea publică în incinta acelui local şi au distrus mai multe bunuri.

          Întrucât faptele comise de către suspecţi au provocat teamă şi indignare în rândul cetăţenilor, poliţiştii au dispus reţinerea acestora pe bază de ordonanţă pe timp de 24 de ore şi i-au introdus în Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă al I.P.J. Gorj.

          La data de 29 septembrie a.c., poliţiştii i-au prezentat pe suspecţi cu propunere de arestare preventivă pentru comiterea infracţiunilor de ultraj contra bunelor moravuri şi tulburarea ordinii şi liniştii publice, respectiv distrugere, Parchetului de pe lângă Judecătoria Motru. Împotriva acestora a fost dispusă măsura preventivă a obligării de a nu părăsi ţara, pentru o perioadă de 29 de zile.

          Cercetările continuă pentru lămurirea tuturor împrejurărilor de fapt şi stabilirea răspunderii judiciare a suspecţilor.

Biroul de presă al IPJ Gorj

Vizualizări: 160

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din :

Citește și: