Este deja evident pentru toţi angajaţii Complexului Oltenia, dar şi pentru firmele partenere, că situaţia mineritului şi energiei din zonă este scăpată din mână. Complexul are o conducere mult mai preocupată să concentreze puterea în mâna a zece oameni cu interese comune, dar nu comune cu mineritul şi energia.

Prima mare problemă a complexului este tensiunea care domneşte în rândul angajaţilor. Oamenii se tem că în cel mult două luni nu vor mai fi bani de salarii, dacă lucrurile continuă ca până acum. Mii de salariaţi îşi cer primele de concedii la început de an, de teamă că la vară vor fi trimişi în fără plată. Poate situaţia nu este chiar aşa de gravă, dar temerea există, iar comunicarea conducerii cu salariaţii este foarte proastă.

A doua problemă este lipsa pieţei pentru cărbune. Regia de Apă Grea de la Severin are trei mii de miliarde vechi datorie la complex. Sunt surse care vorbesc de o iminentă închidere a regiei, altele care spun că va intra în administrare specială. Pentru Complexul Oltenia, variantele sunt să livreze în continuare cărbune fără să încaseze contravaloarea sau să nu mai producă. Şi într-un caz, şi în celălalt, este rău. La fel, CET Govora, a primit cărbune la ordin politic, pentru a alimenta Oltchim cu energie în campania electorală. Banii nu au ajuns la complex şi nici nu vor ajunge. Două găuri negre, care trebuie acoperite din partea profitabilă a complexului Oltenia, dar care dacă vor fi închise, aduc mii de concedieri.

A treia problemă este legată de proasta conducere a complexului. Poate că Laurenţiu Ciurel este cel mai bun produs al PSD în domeniu, dar şi el, ca şi Bălăşoiu înaintea lui, nu poate să privească această companie în ansamblul ei. Bălăşoiu a tras cu Craiova, Ciurel trage cu Rovinari. Ce câştigă Ciurel dacă închide mereu grupurile de la Craiova şi lucrează în blană la Rovinari? Ce vrea să demonstreze? Pentru că, dacă va continua aşa, va închide anul viitor termocentralele din Craiova. Dacă nu poate conduce un complex energetic format din patru termocentrale şi mai multe exploatări miniere, să se întoarcă la Rovinari. Atâta poate, atât să ducă.

A patra problemă este legată de incapacitatea conducerii de a găsi soluţii rapide de redresare. Ştie toată lumea că exportul de energie este poate singura soluţie. Dar asta înseamnă că directorii trebuie să mai lase departe sau să mai amâne epurările politice şi duelurile televizate şi să alerge ca apucaţii, să bată continentul în lung şi-n lat, să găsească piaţă. Pe timp de secetă, şi eu, şi mama, şi nea Gheorghe putem să fim directori buni la CE Oltenia. Geniali chiar. Dar ăştia care se dau specialişti trebuie să aibă soluţii acum, la greu.

A cincea problemă este legată de lipsa suportului politic pentru acest complex scos de pe piaţă ca să trăiască Mintia, să dea unii tunuri pe piaţa certificatelor de poluare, să se umfle patronii străini de eoliene şi fotovoltaice etc. Încă o dată spun, nu se cunoaşte că Gorjul a dat premierul României. Pot să înţeleg că Ponta are multe pe cap, dar nu pot pricepe cum Călinoiu şi Cârciumaru nu fac ZILNIC potecă la Bucureşti pentru a sprijini o companie care, dacă intră în incapacitate de plată, mătură toată economia judeţului, poate şi a Olteniei. Şi mă opresc aici, deşi sunt mult mai multe de spus.