Cine ar putea fi „prefectul Golea”

Liderul sindical Marin Golea a negat că ar fi interesat de ocuparea funcţiei de prefect, în cazul în care Liviu Andrei s-ar retrage în octombrie, aşa cum a anunţat. Surse politice credibile au spus că este vorba de „un Golea din minerit, susţinut de Marin Condescu şi Ion Ruşeţ”. Cum cei doi nu au răspuns la telefon pentru a spune ceva legat de acest subiect, suntem nevoiţi să vă prezentăm în continuare ce spun sursele politice care ţin să îşi păstreze anonimatul. „Este vorba de Mihai Golea de la Minprest”, au spus sursele citate. Din verificările noastre, a rezultat că la Minprest există un Victor Golea, şef de secţie, care are un frate Mihai Golea, directorul unei microcariere private unde importanţi parlamentari şi nu numai au utilaje închiriate. Atât Victor Golea, cât şi Mihai Golea, au negat că ar putea fi vorba despre ei. „În nici un caz nu este vorba de mine, poate de fratele meu”, a spus Victor Golea. „Nu s-a pus problema să fiu prefect”, a declarat şi Mihai Golea. Cum până la retragerea anunţată a lui Liviu Andrei nu mai este mult, probabil că speculaţiile privind numele noului prefect vor fi din ce în ce mai multe.

Vizualizări: 185

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Politică:

Citește și: