Cine dracului a adus CE Oltenia pe pierdere?

Laurenţiu Ciurel, fostul director al Complexului Energetic Oltenia, pare să fi uitat faptul că în mandatul lui compania a avut pierderi uriaşe în ultimii doi ani. Acesta face zilnic tot felul de declaraţii prin care îi acuză pe alţii pentru faptul că societatea nu mai valorează mai nimic. „Cine dracului investeşte într-o firmă care are într-un an 200 de milioane de euro pierdere?”, se întreba miercuri Ciurel la Radio Infinit. Cine dracului o fi făcut pierderea?
Iată declaraţia lui Ciurel: „Pe ultima sută de metri se încearcă tot felul de nebunii, că Complexul Energetic Oltenia este vezi Doamne cap de listă la listare, după ce i-ai cauzat forţat, fals, sută la sută fals, o pierdere de 900 de milioane, care acuma pe asta se bazează un eventual profit. Adică faptul că provizioanele făcute de Ciobotărică pentru anul 2015 nu se îndeplinesc, ele devin profit pe anul 2016. După ce l-ai băgat pe pierdere cu 900 de milioane, în anul următor să vrei să-l listezi, înseamnă că ministerul este vândut unui potenţial achizitor, pentru că băgându-l forţat pe pierdere i-ai scăzut valoarea până la zero aproape, că cine dracului investeşte într-o firmă care are într-un an 200 de milioane de euro pierdere, îi reduc valoarea până la limită astfel încât să o dai degeaba, asta-o singura explicaţie pentru care succesiunea acestor acţiuni poate fi posibilă”. Ei bine, Ciurel invocă doar pierderea de 200 de milioane de euro din 2015, care ar fi fost „sută la sută” falsă, deşi el a fost 11 luni director, iar Ciobotărică una. Ce uită Ciurel să spună este că a produs şi în 2014 o pierdere de 150 de milioane de euro, iar atunci a fost director general din primul minut al anului şi până la semnarea bilanţului. Pe asta cine dracului a făcut-o?

Vizualizări: 3,680

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Economie:

Citește și: