Cine sunt gorjenii care reprezintă acţionarul majoritar al CE Oltenia

Surprize în Adunarea Generală a Acţionarilor (AGA) din Complexul Energetic Oltenia! Unul dintre membri locuieşte, potrivit declaraţiei de avere, la bloc, în oraşul Turceni. Este vorba despre Bogdan Alexandru Sticlosu, despre care primarul din Turceni, Dumitru Gâlceavă, a auzit, dar alte persoane îl cunosc pe tatăl acestuia, care lucrează la Termocentrala Turceni.

Doi din cei trei reprezentanţi ai Ministerului Economiei în Adunarea Generală a Acţionarilor din Complexul Energetic Oltenia sunt gorjeni! Este vorba despre liberalul Dumitru Pârvulescu şi fostul consilier personal al Ministrului Economiei, Bogdan Sticlosu. Al treilea reprezentant al ministerului este directorul Direcţiei Juridice din Oficiul Participaţiilor Statului şi Privatizării în Industrie (OPSPI), Cornel Bobâlcă.

Cel mai celebru membru este Dumitru (Telu) Pârvulescu, fost secretar general adjunct în Ministerul Economiei şi actual preşedinte al Consiliului de Supraveghere din Transelectrica. Cel de-al doilea, Cornel Bobâlcă, a fost prin consiliile de administraţie de la Oltchim, Cuprumin, etc. Bobâlcă mai este şi preşedinte la Construcţii Aeronautice Ghimbav.

Venituri din mai multe slujbe

Interesant este cel de-al treilea, gorjeanul Bogdan Sticlosu. Acesta şi-a încheiat pe 18 ianuarie mandatul de administrator special la Romaero. Sticlosu a fost şi consilierul personal al lui Varujan Vosganian şi fondatorul unei asociaţii numite „Tinerii schimbă România“, condusă doljeanul Nicu Marcu, care este deputat PNL de Bacău şi profesor la Universitatea din Craiova. 

Potrivit declaraţiei de avere depuse pe 18 ianuarie 2013 la Romaero, Bogdan Sticlosu are domiciliul în Turceni, nu are maşină sau casă în proprietate. La capitolul „Venituri“ acesta declară un salariu de 15.000 de lei de la Eulink Pro, o firmă de consultanţă, 5000 de lei de la Economistul, cel mai probabil săptămânalul cu acest nume, 23.772 de la Romaero în calitate de administrator special, 9000 de lei de la Ministerul Economiei, 4900 de lei de la CE Oltenia pentru funcţia de secretar AGA şi 164 de lei în calitate de membru al Consiliului de Administraţie la Hidroserv Sebeş.

Vizualizări: 818

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Administrație:

Citește și: