Circul e bun, dar nu ține de foame

Am așteptat de la ședința de Guvern de miercuri ceva care să urnească lucrurile din loc sau să le lămurească pe cele încurcate. Când acolo, premierul a strâns miniștrii ca să-l porcăie cum i-a venit la gură pe președintele Băsescu, care nu făcuse cu o seară în urmă decât să-l numească precum este, mitoman. Când am ascultat discursul președintelui ținut de la tribuna oficială de la Cotroceni am zis și eu, ca alții, ca să-l citez pe președinte: „Nu e bine, domnule președinte, nu e bine”.

Nu înțeleg de ce președintele care se simte ofensat de prestația profesională a premierului nu rupe o dată nenorocitul ăla de pact care a devenit mărul discordiei și din pricina căruia asistăm la tot felul de mârlănii și dintr-o parte și din alta. Parcă au făcut o întrecere cine rupe pactul primul, dar când e s-o facă se trag amândoi înapoi. După prestația premierului în ședința de guvern de miercuri nu mai pot zice că este doar mitoman, pentru că personajul este de-a dreptul periculos în condițiile în care transformă o instituție a statului în arenă de scuipat în capul președintelui statului. O să spuneți că și președintele a făcut la fel și eu o să zic că nici el nu a făcut bine.

Ca un copil căruia i s-a luat jucăria, Ponta a început prin a anunța națiunea că preferă să țină cu partenerii americani și europeni, decât cu tot felul de dictatori și aici s-a referit evident la Băsescu.  A continuat cu presupuneri legate de supărările preşedintelui, care sunt legate de faptul că  nu îl primește nimeni în străinătate  din cauză că  toata lumea ştie că a fost demis anul trecut. A luat-o pe arătură rău de tot...  Nu pricep în ce constă "ținutul" ăsta cu unul sau altul... E ca la echipele de fotbal?

Asta ca să nu mai spun că probleme de imagine în Europa are mai degrabă Ponta, decât Băsescu. Iar stilul ăsta de manipulare prin inversarea oponenților e tipic bolşevic și probabil că l-a împrumutat de la Iliescu… Cât privește nebunia care-l bântuie legată de demiterea de anul trecut, Ponta uită că de fapt tot anul trecut și el și încă partenerul lui Antonescu urlau că nu-i lasă imperialismul american și european sa-l dea jos pe președinte . Suntem de tot râsul, deși noi ca popor suntem de admirat, dar e mare păcat că  nu avem mintea cea de pe urmă să ne alegem conducători normali la cap…

Ponta a depășit demult noțiunea de infantilism, care până la un moment dat poate face bine unui om matur, problema noastră a tuturor este că premierul a  trecut în patologic… Spre deosebire de el, Băsescu, despre care spunea mereu că nu a prea iubit școala, vine de fiecare dată cu lecțiile făcute: cu documente, cu cifre, cu argumente. Ponta te trimite la ministrul cutare sau cutare să-ți răspundă, că el habar nu are de nimic. Când deschizi televizorul, dai de Ponta vorbind despre Traian Băsescu și spunând că Preşedintele e cel care e toata ziua la televizor! Câtă neruşinare şi imbecilitate! Și să nu uit să-i reamintesc lui Ponta că dovada cea mai bună că anul trecut nu a fost demis președintele, așa cum urlă în ședințele de Guvern, este că a semnat un pact de cooperare cu el. Se pare că toată lumea ştia, numai el nu.

Vizualizări: 154

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Editorial:

Citește și: