Ciurel anunţă că ar putea relua livrările la sârbi

Directorul general al CE Oltenia, Laurenţiu Ciurel, a declarat la un post local de radio că este posibil ca la finalul acestei luni să fie reluat contractul cu BVA Coal SRL Constanţa, firmă care livrează cărbune la sârbi. Ciurel spune că mai are de livrat 600.000 de tone de cărbune. Preţul uunei tone de cărbune este 13 euro.

Contractul de livrare de lignit de la CE Oltenia la sârbi, prin intermediarul BVA Coal SRL, este unul controversat, o echipă a Curţii de Conturi estimând o pierdere de 8, 4 milioane de lei. La începutul lunii mai, conducerea CE Oltenia a declarat că a fost suspendat contractul cu sârbii, după ce se livrase cantitatea de 400.000 de tone de cărbune. Nu s-a ştiut însă data exactă la care s-a întrerupt livrarea. Conducerea CEO anunţase şomaj tehnic pentru 25 mai-5 iunie, dar a fost amânat deocamdată. „Ne pregăteam să introducem câteva mii de oameni în şomaj tehnic pentru după săptămâni. Se pare că vom renunţa sau vom renunţa în mare parte la această intenţie pentru că avem o veste bună şi e posibil să se reia la sfârşitul lunii contractul acela. Să se finalizeze contractul, mai sunt peste 600.000 de tone de cărbune de livrat pentru firma BVA. Dacă vom primi banii în cont Motru va trebui să lucreze“, a declarat directorul general Laurenţiu Ciurel.

Pe 5 mai, într-un răspuns la o solicitare a ziarului Pandurul, compania a transmis că livrările au fost „sistate o perioadă, datorita unor probleme de reorganizare din partea sârbă (conform unei scrisori trimise de firma BVA COAL SRL) si se încearcă reluarea livrărilor in cursul lunii mai“. De asemenea, CEO a precizat că a livrat circa 400.000 de tone de cărbune înregistrând un profit de 540-550 mii euro. De asemenea, conform prevederilor contractuale, până la acea dată fuseseră aplicate penalităţi in valoare de 12.000 lei.

Vizualizări: 138

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Administrație:

Citește și: