Ciurel: Eu am propus concurență, nu Bălășoiu!

Directorul Laurențiu Ciurel a respins informațiile potrivit cărora directorul Constantin Bălășoiu ar fi propus o strategie de concurență între termocentralele din CE Oltenia. Surse din complex declaraseră că Bălăşoiu a propus ca sucursalele să intre în competiţie, iar cele cu preţuri mici să intre pe piaţă.

Deși directorul Diviziei Energie, Aurel Medințu, a confirmat că Bălășoiu a venit cu niște propuneri care erau „povești de doi lei”, Ciurel spune că, în fapt, el este cel care a venit cu ideea concurenței.

„Nu mi-a propus nici un fel de concurență. La întâlnirea cu parlamentarii, și înainte, am spus că ideea mea de complex energetic în nici un caz nu era asta de acum, ci am spus că dacă ar fi fost legislație, adică Legea Holdingului, asta m-am exprimat eu, nu altcineva, eu aș fi făcut trei complexe energetice care să se concureze între ele. Aș fi dat Motrul Craiovei și aș mai fi pus pe lângă Turceni și Rovinari atâta cărbune cât mai pot să ia, Roșia și Peșteana în așa fel încât să existe trei concurenți în piață. Domnul Bălășoiu a spus că ar fi de acord cu treaba asta, afirmația mi-a aparținut mie și nu dlui Bălășoiu. Nu că m-aș teme de concurență, pentru că indiferent ce am face, Craiova trebuie ajutată. A demonstrat prin cost și acum, și înainte, și acum cinci ani, și acum zece, și acum șapte că nu are cum să ajungă la costurile Rovinariului”, a declarat Ciurel.

Mai mult, acesta spune că dacă intră cu un grup de la Ișalnița în locul unuia de la Rovinari, CE Oltenia pierde 50 de lei pe MWh. „Craiova are costurile ei. Diferența între ei și Rovinari este de 50 de lei. Dacă nu merg cu un grup din Rovinari și merg cu ei, pot să spun că pierd 50 de lei pe MWh”, a mai spus Ciurel.

Vizualizări: 195

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Administrație:

Citește și: