Ciurel şi Antonie, chemaţi la DNA

Circa 20 de salariaţi cu funcţii de conducere din Complexul Energetic Oltenia vor fi audiaţi luni şi marţi de procurorii DNA în dosarul "cărbune pentru Serbia". Este vorba de contractul privind livrarea a 1.2 milioane tone de cărbune printr-o firmă de apartament din Constanţa, la 13 euro tona,  sub preţul de cost. CE Oltenia anunţase iniţial că participă la licitaţia din Serbia, unde putea obţine 35 de euro pe tonă, dar s-a retras pe motiv că nu avea capacitatea de a organiza transportul. Curtea de Conturi a estimat o pierdere pentru CE Oltenia de 8,4 milioane de lei din acest contract. Potrivit unor surse, directorii Laurenţiu Ciurel şi Daniel Antonie vor fi la DNA marţi.

Direcţia Naţională Anticorupţie a confirmat, oficial, pentru Pandurul în data de 20 iulie că s-a început urmărirea penală în acest caz, pentru abuz în serviciu. Deocamdată se cercetează fapta, după audierile de luni şi marţi urmând să fie stabiliţi şi suspecţii. Contractul pentru livrare de cărbune în Serbia prin intermediar a fost semnat pe 19 decembrie 2014, dar după aproape trei luni şi livrarea a aproximativ 400.000 de tone de lignit, înţelegerea a fost reziliată. Mai mult, CE Oltenia s-a ales şi cu două procese din partea BVA Constanţa.

antonie_ciurel

La momentul semnării contractului, în 2014, costul pe tona de cărbune era de 65 de lei, iar preţul tonei de lignit din contractul cu BVA Coal SRL era de 58 de lei, ceea ce a ridicat semne de întrebare asupra profitabilităţii acestui contract. Ulterior, CE Oltenia a comunicat pe site-ul oficial că şi la companii precum Regia Autonomă de Activităţi Nucleare Severin sau CET-uri livra cărbune tot sub cost. Şi fără să încaseze, de cele mai multe ori. CE Oltenia a susţinut că din cărbunele livrat la BVA Coal a obţinut un profit de 500.000 de euro.

Pe lângă problema costului cărbunelui mai este şi cea a garanţiei de bună execuţie, ce ar fi trebuit constituită de BVA Coal SRL prin scrisoare bancară, în sumă de 780.000 de lei, în termen de 15 zile de la semnarea contractului. Scrisoarea de garanţie bancară a fost înlocuită prin act adiţional cu bilete la ordin, iar la scadenţa din 19 august conturile BVA Coal erau goale.

Povestea pe scurt

Fără nici un cuvânt legat de declaraţiile contradictorii ale directorului Laurenţiu Ciurel, despre asociaţii extrem de controversaţi ai BVA sau despre faptul că BVA Coal a fost înfiinţată înainte cu o lună de semnarea contractului, reamintim pe scurt câteva date din contractul ajuns pe masa DNA.

În februarie-martie, Curtea de Conturi a efectuat un control la CE Oltenia, estimând o pierdere de 8,4 milioane de lei, calculată din diferenţa de cost de producţie şi preţul de vânzare către BVA Coal SRL. Tot în raport se specifică foarte clar că CEO a încheiat două acte adiţionale la contract cu privire la prevederile garanţiei de bună execuţie. Prin primul adiţional a modificat data la care BVA Coal SRL trebuia să constituie garanţia de 780.000 de euro, dat fiind că nu se încadrase în prevederile contractului, iar CEO nu a reziliat deşi acesta era un motiv recunoscut de ambele părţi. Prin cel de-al doilea adiţional a renunţat la scrisoarea de garanţie, fiind de acord să o înlocuiască cu opt bilete la ordin. Pe 19 august biletele ar fi trebuit executate, însă conturile BVA Coal SRL au fost goale.

Mai mult, pe 18 august firma din Constanţa a intentat două procese împotriva CEO. BVA Coal SRL susţine că CEO nu a respectat contractul pentru că nu a livrat 10.000 de tone zilnic la granulaţia de 0.60 de mm, aşa cum scrie în contract, astfel că nu consideră justificată o factură de 2,2 milioane lei emisă de CEO pentru penalităţi prevăzute în contract. CEO a remis un comunicat de presă în care a încercat să explice acuzaţia, dar nu spune explicit că a livrat zilnic 10.000 de tone de cărbune la granulaţia de 0.60 mm. Prin al doilea proces, BVA cere să nu fie executate biletele la ordin, termenul de judecată fiind în această săptămână.

SEMNATARI

Semnatarii contractului cu BVA Coal din partea CE Oltenia sunt: Laurenţiu Ciurel, Grigorie Dădălău, Adriana Vîlceanu, un jurist al cărui nume nu este trecut, Daniel Antonie, Vasile Ghimiş, Moise Matyas.

contract_carbune_bva_serbia_6

Vizualizări: 200

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Justiție:

Citește și: