Clanul Călina, pedepse ceva mai mici la Curtea de Apel Craiova

Magistraţii din Bănie au pronunţat la sfârşitul săptămânii trecute verdictul în unul dintre cele mai grele dosare instrumentate de procurorii DIICOT de la Târgu Jiu, într-o anchetă care a început cu vreo cinci ani în urmă. Dosarul este unul de trafic de persoane, victimele fiind inclusiv fete minore obligate să se prostitueze în Spania mai ales, racolarea lor făcându-se într-un bar din municipiu.

Judecătorii de la Curtea de Apel Craiova au decis să schimbe acuzaţiile ce le sunt aduse inculpaţilor, pentru cei mai mulţi dintre aceştia fiind menţinute sentinţele hotărâte cu doi ani în urmă la Tribunalul Gorj. Pentru cei mai importanţi inculpaţi, liderii grupării clanului Călina, sentinţa aduce însă pedepse mai mici decât cele de la Târgu Jiu. Elocventă în acest sens este decizia în cazul Claudiei Călina, fostă Mătuşoiu. Conform deciziei de la Craiova, ea ar urma să stea după gratii 8 ani, faţă de cei 9 pe care îi primise la Tribunalul Gorj. Aici fusese obligată şi să despăgubească o parte vătămată din dosar cu 12.000 de lei, dar la Craiova judecătorii au decis că ea nu trebuie să mai dea banii. Pedeapsa de 8 ani include şi un rest de peste doi ani pe care îl avea dintr-o sentinţă din 2001 dată de Tribunalul Gorj, prin care era condamnată la 5,6 ani închisoare.

Soţul său, Doru Ionel Călina, ar urma să execute pedeapsa cea mai grea din acest dosar, una de 9 ani, care este însă mai mică decât cea stabilită iniţial la Târgu Jiu. Magistraţii gorjeni deciseseră ca bărbatul să facă 10 ani şi jumătate de puşcărie, la fel ca şi fratele său, Adrian Stelian Călina, care a primit, la Craiova, tot 9 ani de executat. Doru are în pedeapsa respectivă inclus şi un rest de aproape 600 de zile care i-au mai rămas de executat dint-o condamnare de 4 ani şi jumătate luată de Judecătoria Drobeta Turnu Severin. Stelian, în schimb, are şi el un rest de aproape 600 de zile dintr-o condamnare de 4 ani, pe care a primit-o în anul 2000, tocmai de la Tribunalul Militar Timişoara. Toţi inculpaţii din acest dosar, inclusiv cei enumeraţi până acum, au interzise o serie de drepturi civile pentru o perioadă de până la 4 sau 5 ani după executarea pedepsei privative de libertate.

Trei ani ar urma să stea după gratii, cu unul mai puţin decât se decisese la Târgu Jiu, şi Marian Dosa, pentru restul inculpaţilor rămânând, ca perioadă, pedepsele stabilite de Tribunalul Gorj. Astfel, Cerasela Gheorghe, fostă Damian, ar avea de executat 7 ani de închisoare, iar câte 4 ar urma să stea în spatele gratiilor Cerasele Gheorghe, fostă Damian, precum şi Marius Pardelean Lăcătuş. Cinci ar din viaţă ar trebui să-i stea în spatele gratiilor, conform sentinţei de la Craiova, şi Elena Nicoleta Călina. Iar patru ani are de executat Tamara Rostaş. „Doar” trei ani îi va avea de executat Aurel Marcel Torop, de la care a fost dispusă şi confiscarea unui autoturism. De la fiecare dintre cei amintiţi statul ar urma, de asemenea, să confişte şi diferite sume de bani, cea mai mică dintre ele fiind de 3000 de euro, iar cea mai mare ajungând la 10.000. Banii provin din activităţi ilegale.

Vizualizări: 175

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Eveniment:

Citește și: