Claudiu Grivei a fost condus pe ultimul drum

Lacrimi şi jale în familia fostului vice-preşedinte al Consiliului Judeţean, Gheorghe Grivei, care şi-a condus ieri pe ultimul drum fiul cel mic, Claudiu, care şi-a pierdut viaţa într-un tragic acccident de circulaţia produs joi pe raza judeţului Tulcea. Claudiu Grivei avea 25 de ani şi lucra la o firmă din Timişoara, iar anul viitor urma să se căsăstorescă. Acesta era însoţit joi la Tulcea de un coleg de serviciu şi totodată un prieten foarte bun. Ei trebuiau să se întâlnească cu câţiva oameni de afaceri pentru a semna un contract însă nu au mai ajuns la acea întâlnire pentru că, la intarea în localitatea Topolog, au pierdut controlul volanului, au părăsit partea carosabilă şi s-au izbit de un stâlp. Atât Claudiu cât şi prietenul său au decedat pe loc. Tiberiu Grivei, fratele cel care al lui Claudiu a mers la Tulcea şi a luat corpurile neînsufleţite ale celor doi prieteni şi le-a adus acasă. Ieri, atât Claudiu cât şi prietenul său au fost înmormântaţi creştineşte. Dacă Claudiu a fost condus pe ultimul drum de familie, rude, prieteni şi alte personalităţi ale municipiului, colegul şi prietenul a fost plâns numai de sora sa şi de câţiva cunoscuţi, pentru că părinţii lui au decedat anul trecut într-o explozie la Tg-Cărbuneşti. 

Vizualizări: 195

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Politică:

Citește și: