Claudiu Teodorescu dă concurs pentru funcţia de prefect

Postul de prefect al judeţului Gorj va fi scos la concurs în perioada imediat următoare. Claudiu  Teodorescu a fost numit, în luna august a anului trecut, prin delegaţie. De curând acesta a absolvit cursurile de înalt funcţionar public, iar astăzi urmează să susţină examenul pentru obţinerea acestei calităţi.

Claudiu Teodorescu, prefectul judeţului Gorj, susţine astăzi examen pentru obţinerea calităţii de înalt funcţionar public, după ce curând a absolvit cursurile organizate de către Agenţia Naţională a Funcţionarilor Publici. Acesta nu este singurul ultimul examen pe care îl susţine, Teodorescu trebuind să dea concurs şi pentru a rămâne în funcţia de prefect. „În momentul de faţă, sunt prefect cu delegaţie. După şase luni mi s-a prelungit detaşarea. Acum va trebui să susţin concursul pentru funcţia de prefect. Pentru asta a trebuit să fac cursurile de înalt funcţionar public organizate de ANFP. Pe data de 24 mai voi susţine examen, iar apoi va fi scos la concurs postul de prefect la care voi participa”, a declarat Claudiu Teodorescu. Prefectul spune că a absolvit şi cursurile de apărare pentru înalţi funcţionari publici. „Am avut norocul să fim selectaţi pentru cursurile de apărare pentru înalţi funcţionari publici. Am făcut şi acest curs pentru că, până la urmă, deciziile pe care le iau în funcţia de preşedinte al Comitetului pentru Situaţii de Urgenţă trebuie să le iau în cunoştinţă de cauză”, a mai precizat Teodorescu.

Vizualizări: 197

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Administrație:

Citește și: