Cojocaru: Petrescu nu va avea zile multe la conducerea UEF Motru

Ion Cojocaru, fostul director al UEF Motru, a primit o adresă prin care este înştiinţat de faptul că nu mai poate lucra în cadrul instituţiei nici măcar pe post de muncitor necalificat. Aflat în concediu medical, Cojocaru este decis să-l cheme în instanţă pe Ilie Petrescu. Ba mai mult, este convins că Ilie Petrescu nu va fi pentru mult timp director la UEF Motru din cauza strategiei Complexului Energetic Oltenia de a priva instituţia de contracte.

Rep.: A expirat perioada de preaviz. Aţi revenit la serviciu?

I.C.: La ora actuală sunt în concediu medical, dar am primit o adresă din partea domnului Petrescu prin care sunt înştiinţat că nu mai pot reveni în cadrul instituţiei nici pe post de muncitor necalificat. Petrescu vorbeşte nişte aberaţii atunci când spune că mi-am desfiinţat singur postul pe vremea când eram director. Eu am contract individual de muncă pe funcţia de jurist, contract care a fost suspendat pe perioada în care am fost director.

Rep.: Ce veţi face dacă nu veţi putea să vă întoarceţi la serviciu?

I.C.: Am mai spus-o şi mă voi ţine de cuvânt: Îl voi da în judecată pe Ilie Petrescu. Aştept să primesc nişte documente pentru a le putea folosi în instanţă, dar văd că Ilie Petrescu întârzie să mi le dea. Am solicitat: o copie după hotărârea Directoratului, o copie după hotărârea prin care se revocă din funcţie Ion Cojocaru, pentru că în adresă nu se face nici o motivaţie şi este normal ca atunci când revoci pe cineva din funcţie trebuie să vii cu argumente; precum şi o copie după procesul verbal al verificărilor făcute de Corpul de Control al Complexului Energetic Oltenia, probabil aici au scris ceva legat de mine şi vreau să văd ce scrie.

Rep.: Ce credeţi că se invocă?

I.C.: Nu ştiu. Probabil, se leagă de pierderile înregistrate în lunile ianuarie şi februarie, ceea ce n-are nici o logică pentru că bilanţul se întocmeşte la sfârşitul anului. În primul an am ieşit cu profit, în al doilea an am ieşit cu profit, iar acum se leagă de lunile ianuarie şi februarie, când a fost iarnă şi nu s-a lucrat, instalaţiile neputând fi folosite şi nici oamenii neputând fi ţinuţi în frig. Repet, am cerut să mi se pună la dispoziţie anumite documente şi nu mi s-au pus. Asta înseamnă că este o neregulă. Probabil, cei din Consiliul de Administraţie au scăpat ceva şi se tem că acest lucru mă va ajuta în instanţă. Nu e nici un secret în a-mi da o copie a procesului verbal încheiat de Corpul de Control al CEO.

Rep.: Cum vi se pare că merg acum lucrurile la UEF Motru?

I.C.: Ilie Petrescu nu va avea zile multe la conducerea UEF Motru pentru că asta e strategia CEO. I-au dat lucrări pe domeniul de activitate al firmei, pe foraje, privind sondele? Spunea că el va aduce contracte întrucât are avantaje faţă de mine pentru că vine din minerit. Ce contracte are acum? Se laudă cu 10 muncitori necalificaţi trimişi să lucreze la mall prin altă firmă? Astea sunt contractele date de CEO sau aduse de Petrescu? Ştiţi că Ilie Petrescu a dat lichidările la oameni cu o săptămână-două întârziere, abia acum înainte de alegeri? L-au ţinut şi pe el aşa cum m-au ţinut pe mine. Eu stăteam ca milogul să-mi dea bani să plătesc muncitorii, banii care erau în cartotecă. Nici Ilie Petrescu nu va sta mult timp acolo pentru că cei de la CEO au o anumită politică. Toţi cei care sunt dincolo de Bujorăscu sunt priviţi cu alţi ochii, faţă de cei care sunt dinspre Târgu Jiu.

Vizualizări: 139

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Editorial:

Citește și: