Comercianţii de pâine îşi „înnegresc“ pâinea prin caramel

Gorjenii care îşi consumă pâine neagră în speranţa că este mai sănătoasă şi nu îngraşă se înşeală amarnic. Brutarii din judeţul nostru sunt foarte inventivi şi fac pâine neagră din făină albă şi caramel tocmai pentru a-i atrage clienţii care ţin la dietă. În urma sesizărilor venite din partea cetăţenilor, organele de control au decis să verifice toate brutăriile din judeţ. “În această săptămână vom controla, împreună cu Oficiul pentru Protecţia Consumatorului, brutăriile din Gorj pentru că sunt probleme în fabricarea pâinii. Sunt brutării care fabrică pâinea neagră din făină albă şi caramel pentru a ieşi mai ieftin. Vom demara controalele noaptea şi vom apela la sprijinul poliţiei pentru că de multe ori nu ni se deschide uşa de către brutari”, a declarat Liviu Basarabă, director adjunct al Direcţiei Agricole Dezvoltare Rurală (DADR) Gorj. Săptămâna trecută, reprezentanţii DADR Gorj au efectuat o serie de inspecţii alimentare, identificând nereguli tot în ceea ce priveşte fabricarea pâinii şi a produselor de panificaţie. Astfel, o brutărie din Turceni a fost sancţionată cu o amendă în valoare de 10 milioane de lei vechi.

Vizualizări: 103

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din :

Citește și: