Comisia Internaţională „Brâncuşi” aşteptată la Târgu Jiu

Comisia constituită din experţi străini pentru a analiza modul în care a fost restaurată şi curăţată Poarta Sărutului este aşteptată săptămână viitoare la Târgu Jiu pentru a da verdictul. Comisia este condusă de Radu Boroianu, secretar de stat în Ministerul Culturii, care în 26 octombrie 2013, la Târgu Jiu, i-a spus premierului, de față cu presa, că “nu e nicio problemă” și că “așa se spală monumentele”. „Boroianu nu are ce căuta în comisie”, avertizează Narcis Daju, preşedintele Grupului de Acţiune în Interes Public.

Oficialii din Ministerul Culturii au anunţat, printr-un comunicat de presă, că experţii străini convocaţi pentru studierea modului în care a fost restaurată Poarta Sărutului se vor reuni în perioada 15-18 februarie. „Pe parcursul desfăşurării lucrărilor, Comisia va asculta punctele de vedere diferite ale tuturor celor care au calitatea de a se implica pe acest subiect. Vom avea şi o discuţie cu liderul contestatarilor formelor de restaurare, din Târgu-Jiu”, a declarat presei centrale Gigel Ştirbu, ministrul Culturii. Din Comisia Internaţională Brâncuşi fac parte trei profesori renumiţi din domeniul artelor plastice şi al sculpturii, care îşi desfăşoară activitatea la Muzeul Regal de Arte Frumoase din Bruxelles, Universitatea din Viena, respectiv Universitatea din Viena şi Duke University din Statele Unite ale Americii. Comisia a fost propusă de către premierul Victor Ponta, în urma scandalului de anul trecut când specialiştii au criticat dur faptul că Poarta Sărutului şi Masa Tăcerii au fost spălate cu un jet de apă sub presiune, Poarta Sărutului îngălbenindu-se pe alocuri.

Ponta trimite reclamaţia la reclamat

Page_1_img_115162001_00016_1Narcis Daju, președinte al Grupului de Acțiune în Interes Public, a sesizat premierului Ponta faptul că Radu Boroianu nu ar trebui să conducă această comisie, câtă vreme s-a pronunţat în cauză. A primit şi răspuns de la cabinetul premierului, cum că sesizarea a fost trimisă spre competentă soluţionare către Ministerul Culturii, adică fix către cei reclamaţi. „Radu Boroianu nu are ce căuta la conducerea acelei comisii din moment ce pe 26 octombrie 2013, la Târgu Jiu, i-a spus premierului, de față cu presa, că “nu e nicio problemă” și că “așa se spală monumentele”. Apoi, Iulian Daniel Olteanu, numit de Ponta ca membru al acelei comisii, nu are ce căuta acolo din moment ce în 2004 a coordonat restaurarea superficială și deficitară a Porții Sărutului, dovadă că la scurt timp a început să se infiltreze apa în monument. Mai mult, în 2007 dânsul a curățat Poarta Sărutului cu jet de aer cald, beţişoare de bambus şi soluţii speciale. Acum vine și ne spune că Cârciumaru, Vână și Andrițoiu au făcut bine când au curățat Poarta Sărutului cu jet de apă sub presiune. Este o mascaradă care costă statul român foarte mulți bani publici și la capătul căreia înțelegem că premierului nu-i pasă nici măcar de Ansamblul Brâncuși. I-am adresat o scrisoare deschisă, cu o lună în urmă, cu toate aceste argumente, dar nici el, nici consilierii lui, n-au avut replică”, a spus Narcis Daju.

Intervenţiile viitoare, cu girul experţilor străini

Reprezentanţii municipalităţi aşteaptă cu interes raportul comisiei experţilor străini. „Având în vedere că lucrurile sunt în firescul lor îi aşteptăm la Târgu Jiu, săptămâna viitoare, pe experţii străini pentru a face analiza operelor brâncuşiene şi a da verdictul”, a declarat Iulia Vână, viceprimarul municipiului Târgu Jiu. Aceasta a mai precizat că spălările operelor brâncuşiene ce urmează a fi efectuate anul acesta vor avea girul comisiei internaţionale. „Potrivit protocolului încheiat cu Ministerul Culturii, anul acesta vor avea loc două acţiuni de curăţare, a operelor brâncuşiene. Este ceva normal să efectuăm lucrări de întreţinere. De aici încolo orice intervenţie la operele brâncuşiene se va face cu girul comisiei internaţionale. Experţii din cadrul acesteia sunt cei mai avizaţi, cei mai în măsură, a-şi spune punctul de vedere referitor la modul în care trebuie efectuate aceste lucrări”, a menţionat Iulia Vână. Dacă anul trecut o spălare a costat 10.000 de lei, acum pentru două spălări s-au alocat 40.000 de lei, din bugetul local.

Vizualizări: 181

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Administrație:

Citește și: