Comisie de la Ministerul Culturii, prezentă în Gorj

O comisie formată din trei reprezentanţi ai Ministerului Culturii a fost în Gorj pentru a verifica aspecte care ţin de funcţionarea Direcţiei pentru Cultură. Este vorba despre modul în care a fost autorizată renovarea Primăriei Târgu Jiu şi care s-a lăsat cu dosar penal pentru o angajată. Luminiţa Constantin - secretar general adjunct în cadrul Ministerului Culturii, Daniela Enescu - consilier la Direcţia Generală Juridică şi Patrimoniu Cultural din cadrul Ministerului Culturii şi Steliana Răpiţeanu - consilier în Corpul de Control al Ministerului Culturii sunt persoanele venite în control.

Serviciul Investiţii din cadrul primăriei Târgu Jiu a efectuat în perioada iunie-septembrie 2014 lucrări de reparaţii la sediul instituţiei, care este şi monument istoric, fără a efectua demersurile necesare în vederea obţinerii autorizaţiei, ulterior încercând să intre în legalitate prin obţinerea unei autorizaţii de construire. Lucrările de renovare au fost sistate încă de la începutul anchetei, iar în prezent primăria încearcă să reia investiţia după ce un arhitect din capitală şi-a asumat continuarea lucrărilor la sediul primăriei.

Vizualizări: 156

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Administrație:

Citește și: