Condamnat cu suspendare după ce a lovit un poliţist

Tânărul care în luna mai a vrut să dea cu maşina peste un poliţist şi apoi, pentru că l-a ratat, a sărit să-l mai ia şi la bătaie, a fost condamnat ieri de instanţele de judecată la o pedeapsă cu suspendare, după ce şi-a recunoscut şi regretat faptele. Martin Cosmin Gritto a primit un an de închisoare, dar nu va merge după gratii, pedeapsa fiind una cu suspendare, fiind dispus un termen de încercare de 2 ani, timp în care trebuie să fie permanent la dispoziţia autorităţilor.

În plus, sentinţa îi impune inculpatului şi alte obligaţii. „Impune inculpatului Gritto Martin-Cosmin să urmeze să frecventeze un program de reintegrare socială derulat de către serviciul de probaţiune sau organizat în colaborare cu instituţii din comunitate. În temeiul art. 93 alin 3 CP, pe parcursul termenului de supraveghere inculpatul Gritto Martin-Cosmin va presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii pe o perioadă de 60 de zile, obligaţie ce se va executa în cadrul Primăriei Tg-Jiu, jud.Gorj”, se arată în sentința care nu este definitivă.

Polițistul implicat în proces, Marius Băcescu, nu s-a constituit parte civilă, instanţa obligându-l pe Gritto să suporte doar cheltuieli judiciare de 700 de lei către statul român. Problemele acestuia cu legea au început în luna mai, când a fost implicat într-un scandal la un club din oraş. Oamenii legii l-au dus pe individ la secţie pentru amprentare, după finalizarea cercetărilor el fiind lăsat să plece acasă, în cartierul Obreja. Pe drum a întâlnit însă poliţiştii care tocmai îşi terminaseră tura de noapte și, de supărare, a ales pe unul dintre ei drept ţintă. Marius Băcescu a simțit că vine o mașină spre el și a reușit să se ferească, de necaz șoferul, respectiv Gritto, sărind să-l ia la bătaie pe omul legii. Până la urmă individul a ajuns atunci după gratii, fiind reținut pentru 24 de ore, după care a fost plasat sub control judiciar.

Vizualizări: 163

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Eveniment:

Citește și: