Condescu: Batem Steaua!

Preşedintele pandurilor a scăpat pentru moment de problemele de natură penală şi se concentrează iarăşi pe fotbal. Aşteaptă o victorie sâmbătă cu Steaua şi pare ferm convins că Pustai şi compania o vor obţine.

În aşteptarea verdictului de mâine de la Curtea de Apel Craiova în privinţa recursului depus de procurorul Moţa, Condescu îşi face timp şi pentru fotbal.

Convins că bate Steaua

Condescu pregăteşte de zor episodul doi din războiul cu procurorul Moţa, episod ce se va desfăşura joi la Curtea de Apel Craiova. Cu toate astea, şeful pandurilor îşi face timp şi pentru fotbal. Ieri a trecut pe la vestiarul echipei la finele antrenamentului de la prânz. N-a zăbovit prea mult, câteva minute, dar suficient poate cât să-i anunţe pe Eric şi compania de prima pentru meciul cu Steaua de sâmbătă... „Nu vom pierde până în 2020 cu Steaua ! Dacă avem echipă, vom juca fotbal și acum. Noi suntem favoriți cu Steaua. Mă bazez pe statistică, ambiţie şi pe echipă. Mi se pare corect să fie socotit şi un duel european. Nu ştiu dacă e derby, depinde cum se defineşte acest cuvânt. Dacă luăm în considerare faptul că joacă echipa campioană cu cea vicecampioană, atunci este un derby”, a spus preşedintele pandurilor.

Despre numirea lui Gino

În timp ce Condescu era reţinut pentru 24 de ore iar mai apoi lăsat liber, Liga Profesionistă de Fotbal s-a ales cu un nou şef. Unul pe care Condescu declarase că nu-l va vota, alegând să meargă pe mâna eternului Mitică Dragomir. Mitică a pierdut însă alegerile şi cu „ajutorul” votului pandurilor care s-a dus către Gino Iorgulescu. Aşa au decis membrii AGA care au mers pe mâna preferatului lui Victor Ponta. „Nu am văzut încă proiectul lui Gino Iorgulescu, să vedem ce se va întâmpla în continuare”, a spus Condescu nedorind să spună dacă-i pare sau nu rău că Dragomir nu mai e la LPF.

Vizualizări: 180

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Sport:

Citește și: