Condescu: „Nu facem transferuri, pentru că sunt toate posturile acoperite“

Campania de achiziţii de la Pandurii se va încheia după rezolvarea situaţiei celui de-al treilea portar. Preşedintele clubului Pandurii, Marin Condescu, a explicat că toate posturile din echipă sunt acoperite în acest moment şi că nu se doreşte efectuarea multor achiziţii în această iarnă: „Nu avem ce alte transferuri să mai facem acum pentru că sunt toate posturile acoperite la Pandurii. Achiziţiile se pot încheia şi cu aceste două transferuri perfectate deja, Stancu şi Pârvu. Pentru că o echipă serioasă nu face iarna achiziţii foarte multe”. Cele două transferuri perfectate deja sunt cele ale jucătorilor Ionuţ Stancu şi Lucian Pârvu care au semnat contractele cu Pandurii înainte de plecarea în primul cantonament.

Ghindeanu nu s-a putut antrena

În cantonamentul din Antalya Daniel Ghindeanu nu s-a putut antrena după ce s-a accidentat după chiar prima zi de pregătire. Antrenorul Sorin Cârţu a explicat că jucătorul a acuzat o întindere care nu i-a mai permis să revină la pregătire: „Ghindeanu a făcut o întindere şi nu a făcut decât duminică, în prima zi când am venit aici antrenament, şi atunci s-a şi accidentat. S-a antrenat doar o zi şi după aceea a stat.” Suspectat chiar de o ruptură musculară, Daniel Ghindeanu va efectua azi analize amănunţite pentru a vedea dacă se va putea antrena în cel de-al doilea stagiu cu Pandurii. „Ghindeanu va merge la un control medical pentru a vedea despre ce este vorba. El a fost accidentat în prima parte a pregătirii dar marţi va merge din nou cu echipa în Antalya” a precizat păreşedintele Marin Condescu.
După ce ieri Daniel Orac a fost pus pe lista de transferuri a clubului, acesta rămâne singurul jucător din Antalya dintre cei care s-au antrenat sub comanda lui Sorin Cârţu în prima parte a pregătirii care nu va mai face deplasarea cu Pandurii în cel de-al doilea stagiu.

Doi jucători străini, trimişi acasă

Cei doi jucători străini care s-au aflat în pregătire cu Pandurii în prima parte a pregătirii din Antalya şi care erau agreaţi de antrenorul Sorin Cârţu în vederea unui transfer nu mai pot veni la Pandurii. Fundaşul bosniac Matijas Pejic s-a antrenat întreg stagiul cu Pandurii, iar fundaşul sârb Novak Martinovic a venit doar câteva zile pentru probe împreună cu un portar sârb. Preşedintele Marin Condescu a precizat că nu s-a putut ajunge la o înţelegere pentru transferul bosniacului Matijas Pejic în timp util.

Vizualizări: 89

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Sport:

Citește și: