Condescu: “Nu protestăm, doar ne solidarizăm”

Doar 50 de sindicalişti din minerit vor participa azi la mitingul organizat în Capitală de cele cinci mari confederaţii sindicale. Marin Condescu, preşedintele Federaţiei Naţionale Mine Energie, a spus că minerii nu vor fi dotaţi cu salopete şi lămpaşe, pentru a nu crea imaginea  mineriadelor din anii ‘90.

Cei 25.000 de salariati din minerit şi energie care vor face parte din Compania Electra sunt în negocieri cu Ministerul Economiei pentru semnarea unui contract colectiv de muncă unic la nivel naţional. Liderul sindical al minerilor şi energeticienilor, Marin Condescu, spune că minerii şi energeticienii nu vor pierde nimic la salariu după constituirea Electra, astfel că nu au motive să protesteze. “Noi suntem în negocieri cu Ministerul Economiei în vederea semnării noului contract colectiv de muncă, valabil după constituirea companiei Electra. Noi nu avem motive să protestăm acum, pentru că am ales calea negocierilor şi am convingerea că niciun membru al nostru nu va pierde. În noul contract vom avea grijă ca oamenii care lucrează pe posturi similare să aibă condiţii salariale identice”, a declarat ieri Marin Condescu.

“Nu vrem să fim folosiţi de sperietoare”

Chiar dacă spun că nu au motive să protesteze, sindicaliştii lui Marin Condescu vor merge la mitingul de la Bucureşti din solidaritate cu alţi colegi de-ai lor din Cartel Alfa. Sindicaliştii sunt nemulţumiţi de faptul că unele televiziuni centrale îi prezintă pe mineri pe post de sperietoare. “Noi nu mergem la Bucureşti să protestăm, pentru că nu avem de ce. Mergem din solidaritate cu colegii noştri de la Cartel Alfa. Dar nu mergem cum au spus televiziunile o mie de oameni cu lampaşe. Vom fi reprezentaţi doar de 50 de membri, fără salopete şi lămpaşe. Nu suntem de acord să fim folosiţi pe post de sperietoare, cum încearcă unii”, a spus Marin Condescu, preşedintele FNME.

Condescu susţine că mineritul din Oltenia s-a restructurat permanent din 1997 încoace şi că este rândul celor din sistemul bugetar să ia măsuri pentru reducerea costurilor salariale. “Suntem pentru reformarea statului, trebuie reduse numărul de posturi din sistemul public, dar nu suntem de acord cu reducerea cu 15% a pensiilor mici sau a indemnizaţiilor pentru mame”, a concluzinat Condescu.

Vizualizări: 93

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Administrație:

Citește și: