Condescu: Privatizarea nu ne sperie

Liderul minerilor şi energeticienilor Marin Condescu a precizat la un moment dat, într-un interviu la radio, câteva dintre avantajele înfiinţării Complexului Energetic Oltenia. Condescu a spus că CE Oltenia va convinge cu uşurinţă băncile pentru acordarea unor împrumuturi pentru investiţii, dar a amintit şi de posibilitatea ca angajaţii Minprest să fie reintegraţi în companie.

Condescu a oferit un interviu la Radio Infinit când a explicat faptul că societatea Electra, care avea în componenţă şi sectorul hidro, era mult mai eficientă. „2011 a demonstrat faptul că Hidroelectrica este foarte vulnerabilă. În decembrie şi noiembrie au fost zile când toată Hidroelectrica a produs 200-250 de megawatti. Pierderile au fost de un milion de lei pe zi. Dacă s-ar fi creat acea companie putea să compenseze ceea ce producea pe cărbune cu ceea ce produceau pe apă“, a declarat Marin Condescu. Acesta a explicat şi diferenţa dintre cele dpuă companii: Electra şi CE Oltenia. „Marea diferenţă dintre cele două era că odată ce ai creat două companii acopereai 87 la sută din piaţa de energie din România care se cifrează undeva de 50 de terawatti, pe când o singură companie asigura 49 la sută lăsând 51 la sută la discreţia celor care voiau să facă ceva, dar numai în folosul lor din sistemul energetic“. „CE Oltenia odată creat va putea să convingă şi băncile şi investitorii că este un domeniu în care e bine să investeşti. Din punct de vedere social acele societăţi externalizate, şi mă refer Minprest când oamenii au plecat fără plăţi compensatorii, vor fi reintegraţi în această formă de organizare“, a mai spus liderul.  

PRIVATIZARE

Sindicalistul şef a subliniat că privatizarea nu îl sperie, atâta vreme cât e făcută cum trebuie. „Privatizarea nu sperie pe nimeni dar ea trebuie făcută atunci când trebuie şi în sectoarele care trebuie“, a declarat Marin Condescu.

Vizualizări: 133

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Administrație:

Citește și: