Conducerea Energomontaj, acuzată de delapidare

Directorul, inginerul şef şi gestionarul de la Energomontaj sunt cercetaţi de poliţiştii Serviciului de Investigare a Fraudelor fiind acuzaţi de infracţiuni de delapidare şi fals în înscrisuri sub semnătură privată. Dosarul penal a fost constituit în urma unor verificări făcute de poliţiştii Serviciului de Investigare a Fraudelor în colaborare cu cei de la Direcţia Judeţeană de Informaţii, la societatea comercială pe acţiuni care prestează servicii în minerit.

Directorul în vârstă de 45 de ani din Craiova, împreună cu inginerul şef şi gestionarul, ambii din Turceni de 42, respectiv 35 de ani sunt acuzaţi că în cursul anului 2012 au valorificat plusurile create în gestiunea “materiale”, prin comercializarea a 117 metri liniari de cablu din cupru, la un centru de colectare a deşeurilor neferoase aparţinând unei societăţi comerciale din comuna Plopşoru. Pe parcursul cercetărilor, a rezultat faptul că, pentru a da o tentă de legalitate acestor operaţiuni, suspecţii întocmeau în mod fictiv avize de expediţie, ce atestau transferul materialelor între unităţi din cadrul societăţii verificate. ”Poliţiştii Serviciului de Investigare a Fraudelor din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Gorj efectuează cercetări faţă de trei reprezentanţi ai unei societăţi comerciale de prestări servicii în minerit, cu punct de lucru în Rovinari, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de delapidare şi fals în înscrisuri sub semnătură privată. În data de 27 iunie 2012, poliţiştii din cadrul Serviciului de Investigare a Fraudelor cu sprijinul de specialitate al Direcţiei Judeţene de Informaţii Gorj, au efectuat o verificare la o societate comercială pe acţiuni de prestări servicii în minerit, cu punct de lucru în Rovinari au depistat neregulile”, a declarat Romina Dochian, purtător de cuvânt IPJ Gorj.

Bunurile sustrase au fost recuperate de poliţişti, fiind, ulterior, restituite unităţii prejudiciate.

Vizualizări: 456

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Eveniment:

Citește și: