Conservatorii susţin că le-au fost rupte afişele electorale

Conservatorii gorjeni susţin că au apărut primele incidente la alegerile din comuna Turburea. Ştefan Cherciu, vicepreşedintele Partidului Conservator Gorj, susţine că lui Dinică Băltăreţu, candidatul conservator pentru primaria Turburea i-au fost rupte afişele electorale. Până în prezent conservatorii sunt singurii care au semnalat astfel de incidente.  "Au fost rupte afişele candidatului nostru de la Turburea", susţin conservatorii. Vicepreşedintele Partidului Conservator Gorj, Ştefan Cherciu, spune că a primit un telefon de la Dinică Băltăreţu prin care a fost informat că ieri noapte au fost rupte afişele. „Afişele candidatului nostru la primăria Turburea au fost rupte. M-a sunat soţia domnului Băltăreţu, care este acum la Turburea şi mi-a spus că toate afişele au fost rupte. Noi facem apel să se oprească astfel de practici. Noi am rămas fără afişe şi la alegerile locale din 2008. Toată lumea trebuie să înţeleagă că este o luptă electorală, iar cel mai bun candidat o să câştige”, a declarat Cherciu.  
 În altă ordine de idei, Marius Borcan, vicepreşedinte al PC Gorj, era supărat ieri că el şi colegii săi nu au fost lăsaţi să ducă o maşină de piatră pe drumul de la Poiana către gară. Borcan susţine că, acum, în timpul campaniei electorale au aflat de această problemă şi au încercat să o rezolve, numai că au fost ameninţaţi că vor primi amnedă, dacă nu au autorizaţie. „Noi am vrut să ducem o maşină de piatră pe drumul de la Poiana catre gară. Şi am fost ameninţaţi de reprezentanţii PNL că primim amendă dacă nu avem autorizaţie. Aşa că, decât să primim amendă, mai bine am renunţat să mai facem drumul. Am aflat de starea lui acum, când am fost să vorbim cu oamenii, şi am zis să le dăm o mână de ajutor”, susţine vicepreşedintele Marius Borcan. 
 Conservatorii au cheltuit până acum 2.000 de lei pentru asigurarea logisticii, urmând ca la sfârşitul campaniei să dea publicităţii suma totală cu care şi-au sprijinit candidatul pentru fotoliul de primar la Turburea. Dinică Băltăreţu nu a putut fi contactat telefonic pentru a confirma dacă i-au fost sau nu rupte afişele electorale, dar spusele colegilor săi într-o conferinţă de presă pot fi luate de bune. 


Vizualizări: 125

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Politică:

Citește și: