Consideră Reşiţa marea favorită a seriei a 7-a

Oficialii de la Pandurii sunt conştienţi că liderul seriei a şaptea, CSM Reșița, este principala favorită la promovare. Gorjeni mai speră totuşi ca echipa din Târgu Jiu să facă o pregătire bună şi să atingă forma maximă la meciurile de baraj, când ar putea face o surpriză.

Pentru a ajunge să joace în faza semifinală a barajului cu ocupanta primului loc din Seria 8, ocupat momentan de CSC Ghiroda şi Giarmata Vii, Pandurii (27 puncte), Pandurii trebuie să depășească CSM Deva (31 puncte) în clasamentul Seriei a 7-a.

Chiar dacă au interzis la transferuri şi legitimări, gorjenii spun că nu abandonează lupta pentru promovare. ”Indiferent de ceea ce se va întâmpla cu acea interdicție de transferuri obiectivul rămâne promovarea. Vrem să revenim în Liga 2, dar, în primă fază, trebuie să intrăm în play-off la cât mai puține puncte de Deva, iar apoi să avem un parcurs aproape perfect, ca să încheiem sezonul pe locul secund. E clar că primul loc e acontat de CSM Reșița, care are cel mai valoros lot, poate dintre toate echipele de Liga 3, nu doar din seria noastră, dar ne vom juca șansa până la capăt în acele meciuri de baraj. Până atunci, însă, trebuie să depășim CSM Deva, cu care probabil ne vom lupta pentru locul secund în serie. Este posibil să ne reîntâlnim cu Reșița în faza a doua a barajului. Orice se poate întâmpla atunci dar contează și forma de moment. Dar pentru a putea ajunge acolo, trebuie să luptăm cu Deva pentru locul secund. Am văzut că ei deja s-au întărit și va fi o luptă grea”, a precizat directorul sportiv Camilian Floroiu.

Primele patru clasate la finalul sezonului regulat se vor califica în play-off. Momentan, din Seria a 7-a doar CSM Reșița este calificată matematic în play-off, iar pentru celelalte trei locuri luptă CSM Deva, Pandurii Târgu Jiu, Voinţa Lupac și Viitorul Şimian.

Vizualizări: 574

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Sport:

Citește și: