Consilieră din Albeni, exclusă din Consiliu Local

Camelia Mateescu, consilier local din partea Partidului Naţional Liberal la primăria Albeni, riscă să fie exclusă. Consiliera nu a mai participat de câteva luni la şedinţele de Consiliu Local, perioadă în care au avut loc cinci şedinţe. Cel care grăbeşte să îi ia locul este Teodor Voicu, membru PNL în organizaţia din Albeni. Acesta spune că Mateescu este căutată de poliţie pentru înşelăciune şi că ar fi fugit din ţară.

Excluderea Cameliei Mateescu a fost cerută de colegul său de partid, Teodor Voicu. Cererea formulată de Voicu a fost prezentată ieri în şedinţa de Consiliu Local. Scopul lui Voicu este acela de a lua locul colegei sale de partid, fiind primul „picat” pe lista consilierilor locali. „Este deja a cincia şedinţă la care nu participă, iar conform legii, la a treia şedinţă, indiferent dacă este ordinară sau extraordinară, lipseşte nemotivat, este exclusă. Am să cer aceste lucru consilierilor locali şi primarului. Am depus deja cererea, care a fost înregistrată şi inclusă pe ordinea de zi”, susţine Teodor Voicu, membru PNL Albeni.

Primarul comunei Albeni, Dumitru Cornea, susţine că va lua în considerare propunerea lui Teodor Voicu. Acesta mai spune că la primele trei şedinţe, Camelia Mateescu a fost învoită de colegii săi de partid, absenţele fiind motivate, iar acum se iau în calcul doar ultimele două şedinţe de la care consiliera nu a mai fost învoită. „Am luat la cunoştinţă adresa făcută de domnul Voicu, iar în cazul în care nici la următoarea şedinţă de consiliu local nu va veni vom fi nevoiţi ca împotriva doamnei consilier Camelia Mateescu să luam măsurile care se impun. Bineînţeles că nu este exclusă nici posibilitatea ca aceasta să fie exclusă din Consiliul Local al comunei”, susţine edilul din Albeni, Dumitru Cornea.

Nimeni nu mai ştie nimic de Camelia Cornea, aceasta dispărând de aproape două luni din localitate. Nici colegii de partid ai femeii, nici primarul din Albeni, nu mai ştiu nimic de ea. Cu toţi bănuiesc faptul că liberala din Albeni a fugit de frica oamenilor legii din cauza unor afaceri necurate făcută în Prigoria, localitatea vecină. „Nu-mi dau seama unde ar putea fugi. Eu cred că este fie în ţările vestice, fie e plecată în Maroc. Dar vă daţi seama că dacă nu a mai apărut deloc pe aici, nici cei din familie nu sun nimic despre ea, nu avem de unde şti unde este cu exactitate. Este o escroacă. A făcut tot felul de afaceri necurate, iar acum se ascunde de teama de a nu fi reţinută”, mai spune Teodor Voicu.

Vizualizări: 171

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Administrație:

Citește și: