Consiliul Judeţean plăteşte analize pentru o mie de angajaţi

Analizele periodice ale angajaţilor din cadrul Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC) Gorj rotunjesc veniturile Spitalului Judeţean Târgu Jiu cu aproximativ 500 de milioane de lei vechi. Este vorba despre controalele psihologice, oftalmologice, ORL şi la sânge pe care trebuie să le efectueze anual cei aproximativ 1000 de salariaţi din centrele direcţiei.

Spitalul Judeţean Târgu Jiu va încasa 50.000 de lei de la Consiliul Judeţean Gorj pentru analizele medicale periodice pe care trebuie să le efectueze gratuit cei aproximativ 1000 de angajaţii DGASPC. Unitatea spitalicească a câştigat acest contract în urma unei proceduri de achiziţie directă la care au mai participat încă trei laboratoare de analize private. „Până acum ne-am făcut analizele periodice în cadrul unui cabinet medical particular. De curând, s-a finalizat procedura de atribuire prin achiziţie directă în cadrul căreia au fost depuse 4 oferte. Contractul a fost câştigat de Spitalul Judeţean Târgu Jiu care a avut preţul cel mai mic”, a declarat Gheorghe Zisu, purtătorul de cuvânt al Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Gorj.

Anual, salariaţii din cadrul instituţiei trebuie să-şi efectueze controale psihologice, oftalmologice, ORL şi la sânge. Potrivit reprezentanţilor DGASPC Gorj, au existat şi situaţii în care angajaţii au fost nevoiţi să-şi schimbe locul de muncă din cauza problemelor de sănătate  depistate în urma efectuării acestor analize medicale periodice. „De regulă, controalele se fac la sediile centrelor, cadrele medicale venind la noi cu aparatură cu tot. Au existat cazuri în care anumite persoane au necesitat scgimbarea locului de muncă din cauza problemelor de sănătate depistate după analizele medicale anuale”, a mai precizat Gheorghe Zisu.

VENITURI

Tot pentru a-şi creşte veniturile, conducerea Spitalului Judeţean Târgu Jiu intenţionează să închirieze spaţii din incinta unităţilor spitaliceşti unor societăţi comerciale. „Am semnat un contract de 500 de milioane de lei vechi pentru controalele medicale periodice ale angajaţilor din DGASPC Gorj. De asemenea, pentru a mări veniturile spitalului am localizat nişte spaţii la Spitalul de la Pasarelă şi la Policlinica Târgu Jiu ca să le închiriem pentru spaţii comerciale”, a declarat Dumitru Vienescu, directorul economic al Spitalului Judeţean Târgu Jiu.

Vizualizări: 178

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Comunitate:

Citește și: