Consiliul Local Târgu Jiu forţează falimentul Casei de Cultură

Consilierii locali din Târgu Jiu forţează falimentul Casei de Cultură a Sindicatelor din municipiu. Consilierii au avizat în şedinţa ordinară de luni, 23 noiembrie, o hotărâre prin care Fundaţia Casa de Cultură, prin lichidatorul judiciar, va trebui să achite suma de 12.500 lei pe lună drept taxă pentru folosirea terenului de sub clădire. Singurele venituri ale fundaţiei le reprezintă chiriile pe care le percepe de la cei câţiva agenţi economici care îşi desfăşoară activitatea în această clădire. Noua taxă lunară va determina probabil renunţarea la reorganizarea judiciară a fundaţiei şi intrarea în faliment.

Primăria Târgu Jiu a preluat recent din domeniul statului terenul în suprafaţă de 5.375 mp pe care a fost ridicată Casa de Cultură. Lichidatorul judiciar al fundaţiei, Consulting Company, a depus o cerere la primărie prin care a solicitat constituirea unui drept de superficie cu titlu gratuit asupra terenului. Lichidatorul are în plan să intabuleze Casa de Cultură şi pentru asta avea nevoie de un acord privind constituirea dreptului de superficie.

Numai că propunerea primarului Florin Cârciumaru, care a şi fost validată de cea mai mare parte a consilierilor locali, a fost ca acest drept de superficie să nu fie atribuit gratuit, ci în schimbul unui preţ de folosinţă de 12.515 lei pe lună începând cu decembrie 2015. Dreptul de superficie a fost acordat pentru o perioadă de 5 ani. Consilierii locali liberali s-au abţinut la vot. Aceştia spun că au solicitat să li se explice de ce nu a fost atribuit gratuit acest drept de superficie şi că nu li s-a răspuns în consecinţă. Proiectul privind această prevedere a fost dezbătut la punctul "Diverse" de pe ordinea de zi, drept urmare nu a fost dezbătut în comisiile de specialitate. "Nu am primit lămuriri satisfăcătoare la ce am întrebat, de ce nu se poate acorda cu titlu gratuit. Eu nu sunt jurist şi am întrebat. Am văzut pe internet, de exemplu la Craiova, un proiect de hotărâre în care se propunea un drept de superficie cu titlu gratuit pentru altceva decât fundaţii, situaţia asta de utilitate publică. Fiind la diverse, l-au adus acolo, l-au pus pe masă, ori situaţia celor de la Casa de Cultură este destul de grea, de dificilă. Mai mult, să ne spună dacă s-a plătit până acum ceva. Dacă era legal, aş fi propus un contract de superficie cu termen limitat, adică discutam cu cei de la Consulting Company, cât le trebuie ca să edifice actul de proprietate asupra construcţiei, luam în considerare toate termenele legale şi dacă era suficient un contract de superficie pe 6 luni de exemplu. Puteam veni în sprijinul lor. Secretarul Jianu spune că nu se poate gratuit, dar în referatul ataşat hotărârii nu spune nimic, adică să explice de ce nu se poate", a declarat liberalul Eduard Berca, consilier local la Târgu Jiu.

Cârciumaru: Gratuit NU se poate

Intenţia autorităţilor de a creşte debitele fundaţiei faţă de primărie, astfel încât municipalitatea să achiziţioneze clădirea în contul acestor datorii, reiese chiar din declaraţia primarului din Târgu Jiu, Florin Cârciumaru. "Suntem de acord ca alături de Consiliul Judeţean să facem demersurile care ne sunt necesare să putem să achiziţionăm în contul datoriei pe care fundaţia respectivă o are faţă de primărie, dar ca să realizăm acest lucru trebuie să fie de acord şi lichidatorul. Din câte am înţeles, lichidatorul este de acord şi, în cel mai scurt timp, părerea mea este că vom putea să ajungem la o înţelegere să cumpărăm acest imobil, care este de importanţă deosebită pentru oraşul nostru. Lichidatorul a solicitat să i se acorde titlu de superficie gratuit. Aşa cum explica secretarul, nu se poate. Primăria are de recuperat în momentul de faţă 1,3 milioane lei", a declarat Florin Cîrciumaru, primarul municipiului Târgu Jiu.             

RUINĂ

Casa de Cultură a Sindicatelor din Târgu Jiu a devenit o adevărată ruină. Clădirea este insalubră şi plină de mucegai. În ultimii nu s-au mai făcut niciun fel de investiţii. Acoperişul este distrus pe alocuri şi de fiecare dată când plouă apa se infiltrează în clădire. Sala de spectacole a fost închisă săptămâna trecută de pompieri.

Vizualizări: 152

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Administrație:

Citește și: