Contractul de cărbune, verificat. Ciurel: Dorm liniştit!

Ministrul Energiei, Andrei Gerea, a confirmat într-o declaraţie dată postului Tele 3 că ministerul a înaintat spre cercetare organelor abilitate contractul încheiat de CE Oltenia şi firma de apartament BVA Coal Constanţa pentru livrarea a 1,2 milioane de tone de cărbune în Serbia. Directorul general al CE Oltenia susţine însă că societatea vinde pe profit, şi nu pe pierdere, aşa cum se suspectează, şi că doarme liniştit chiar dacă în aceste zile şapte instituţii verifică acel contract. 

Laurenţiu Ciurel declara acum câteva zile că are şapte controale la CEO şi că toţi verifică contractul cu sârbii printr-o firmă de apartament din Constanţa. Ciurel a mai spus că mai sunt controale şi pe alte probleme din companie dând şi exemple: „La Roşia şi la Berbeşti unde s-au găsit nişte lucruri care nu aş vrea să se confirme. Dar e vorba de 2009-2011“. Ministrul Andrei Gerea a declarat la Tele 3 că organele abilitate verifică legalitatea acestui contract. „Probabil ştiţi că s-au făcut deja şi controale cu privire la alte aspecte ale activităţii, la diverse contracte încheiate. Nu pot să vă spun decât că a fost înaintat (n.r- contractul de cărbune) spre control organelor abilitate. De către minister. Urmare a sesizărilor primite, analizei făcute, el a fost înaintat organelor abilitate să verifice pe mai departe legalitatea acestui contract“.

Dar, directorul general al CE Oltenia spune că este mândru de semnarea acestui contract. Reamintim că CE Oltenia a vândut 1,2 milioane de tone de cărbune cu 13 euro tona unei firme din Constanţa, societate înfiinţată înainte cu o lună de licitaţia din Serbia. Această firmă dă mai departe cărbunele la sârbi cu 35,7 euro. Din costurile de producţie din 2014 rezultă că CEO dă cărbune în pierdere acestei firme. Directorul Ciurel susţine însă că după concedierea a 2.000 de angajaţi costul pe tona de cărbune va fi unul mai mic. „Sunt extrem de mândru, e o reuşită extraordinară acest contract. Dacă aş avea posibilitatea să-l bat în cuie pentru 20 de ani aş face-o fără să mă gândesc, la acelaşi preţ, la aceleaşi cantităţi. Dacă acest contract nu ar exista ar trebui ca în Motru să lucreze doar cariera Roşiuţa, cariera Husnicioara şi Lupoaia ar trebui să fie în fără plată sau şomaj tehnic. (...) Este legal, domnule, cum să nu fie, dacă în ianuarie am avut 50,66 de lei costul la cărbune şi în februarie 51,3 de lei şi noi îl vindem cu 58 de lei. Dorm liniştit şi dacă vine Poliţia“, a declarat acesta la TV Sud.

Vizualizări: 151

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Administrație:

Citește și: