Controale anemice la cluburile şi discotecile din Gorj

Tragedia din Bucureşti nu a convins autorităţile judeţului Gorj să trateze cu maximă seriozitate acţiunea de control a cluburilor şi discotecilor. Până în momentul de faţă, doar 9 din cele 125 de baruri de noapte au fost verificate.

Prefectul recunoaşte că au fost depistate nereguli, însă spune că s-a mers mai mult pe prevenţie. Acesta pune controalele anemice pe seama faptului că nu a apărut în Monitorul Oficial noua Hotărâre de Guvern. „Deocamdată, nu s-a publicat în Monitorul Oficial noua Hotărâre de Guvern, care e mai drastică, dar cei de la ISU au început deja controalele. În ultimele două zile au fost efectuate 9 controale, dintre care şapte în Târgu Jiu şi două în judeţ”, a declarat Alin Văcaru. În fapt, guvernul a renunţat la adoptarea unei hotărâri, deoarece actul normativ a fost adoptat acum câteva luni, dar nu este aplicat pentru că nu au fost elaborate norme de aplicare.

Şi Primăria Târgu Jiu va verifica aproximativ 20 de baruri de noapte, folosite drept cluburi şi discoteci. În acest sens a fost deja constituită  o comisie formată din reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă, Poliţiei Locale, Poliţiei Municipale şi angajaţii Compartimentului Avize şi Autorizaţii din cadrul Primăriei Târgu Jiu. „Avem aproximativ 20 de baruri în care funcţionează cluburi şi discoteci. Nu putem avea o situaţie exactă întrucât nu există cod CAEN, la Registrul Comerţului, pentru cluburi şi ca atare vom verifica toate barurile care îşi desfăşoară activitatea după orele 24.00. E firesc să ne luăm măsurile de securitate, este firesc să ne asigurăm că nu se pot întâmpla asemenea tragedii în Târgu Jiu”, a declarat Aurel Popescu, viceprimarul municipiului Târgu Jiu. De asemenea, vor fi verificate în această perioadă inclusiv cluburile închiriate pentru Balurile Bobocilor. „Am cerut Poliţiei Locale să întocmească o situaţie cu spaţiile închiriate pentru Balurile Bobocilor. Au obligaţia de a cere Poliţiei Locale un aviz pentru organizarea unor astfel de evenimente”, a mai precizat Aurel Popescu.

Vizualizări: 147

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Comunitate:

Citește și: