Controale CNADNR pe drumurile din Gorj

O comisie de la nivel naţional efectuează în această perioadă controale pe drumurile din Gorj. Specialiştii verifică atât lucrările aflate în execuţie, cât şi construcţiile amplasate în zona drumurilor. Conducerea Secţiei de Drumuri Naţionale Târgu Jiu spune că aceste controale vor dura aproximativ două săptămâni. „Această comisie a fost la Severin, la Vâlcea, la Olt, la Craiova, iar acum a venit la noi, dar mai sunt comisii şi la Iaşi şi în alte zone ale ţării. În toată ţara sunt comisii formate din inginer şi specialist în drumuri care verifică tot ce înseamnă activităţi desfăşurate în zona drumurilor. Aşa cum vă spuneam şi eu cu ceva timp în urmă trebuie făcută ordine, fiecare construieşte cum vrea şi unde vrea şi apar probleme legate de siguranţa circulaţiei”, a declarat Ion Tudor, şeful Secţiei de Drumuri Naţionale Târgu Jiu. Cele mai multe controale se efectuează pe şantierul centurii Târgu Jiu. „Pe centură se fac mereu verificări, vin echipe şi de la Investiţii de la Craiova, vin şi de la CNADNR, vin şi consultanţii, dar în momentul de faţă este o comisie de la nivel naţional care face verificările şi centralizează toate problemele care există pentru a se întocmi o metodologie unitară, pentru a fi o inventariere corectă a tuturor activităţilor din zona drumurilor. După ce verifică toate activităţile din zona drumurilor naţionale, se centralizează şi construcţiile care sunt legal amplasate şi care sunt ilegal amplasate”, a mai precizat Ion Tudor.

Vizualizări: 462

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Eveniment:

Citește și: