Copilul agresat va fi dat în plasament altei familii

Alexandru Mihu, băiatul de 15 ani care a fost bătut cu bestialitate de prietenii familiei la care locuia, va fi dat în plasament altei familii. Conducerea Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC) Gorj susţine că băiatul şi fratele său nu pot locui în familia naturală din cauza sărăciei, motiv pentru care se vor găsi alte soluţii de plasament pentru cei doi.

Ninela Gruia, directorul adjunct al Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Gorj, a declarat că tânărul bătut miercuri de prietenii familiei la care se află în plasament, nu va mai locui acolo. Alexandru şi fratele său de 12 ani, aflat în aceeaşi situaţie cu el, vor ajunge într-o nouă familie. „În acest caz am făcut o anchetă socială şi vom decide dacă el şi fratele său vor mai putea să mai rămână în familia respectivă, reintegrare în propria familie, sau altă măsură de protecţie. Cel mai probabil se va institui o nouă măsură de protecţie la o altă familie”, a spus Gruia.

Mama îi vrea înapoi

O posibilitate ar fi aceea ca cei doi copii să ajungă în familia lor naturală, însă din cauza greutăţilor cu care se confruntă părinţii, cei doi copii trebuie să rămână în grija statului, deci vor fi daţi tot în plasament. „Există dorinţa de a-i avea în familie, dar nu au posibilitatea să-i întreţină. Nu au nici condiţiile materiale. Din ceea ce noi am monitorizat, pentru că acest copil este de un an şi jumătate în măsură de protecţie, nu se poate aplica această măsură”, a declarat directorul adjunct al DGASPC Gorj. Familia naturală a celor doi minori mai are acasă încă doi copii minori, unul dintre ei având trei ani. Niciunul dintre părinţi nu lucrează, ei câştigându-şi pâinea lucrând cu ziua prin vecini.

BĂTUT

Alexandru Mihu a ajuns joi la spital, după ce miercuri seara a fost bătut cu bestialitate de doi bărbaţi, prieteni cu familia la care el şi fratele său de 12 ani se află în plasament. El ar putea rămâne cu sechele în urma bătăii încasate.

Vizualizări: 121

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Administrație:

Citește și: