Corneliu Vadim Tudor vine în Gorj

Liderul Partidului România Mare, Corneliu Vadim Tudor, este aşteptat în această după-amiază să ajungă la Târgu Jiu pentru a-şi lansa o carte, dar şi pentru a-şi susţine fratele în campania electorală. Acesta ar trebui să ajungă în municipiu în jurul orei 16.30 pentru ca la ora 17.00 să meargă la biblioteca judeţeană, unde ar urma să îşi lanseze cartea „Cântece de dragoste”. Tribunul are rezervată o oră şi jumătate pentru lansarea respectivă, la ora 19.00 el urmând să se întâlnească la Casa de Cultură a Sindicatelor cu colegii de partid care sunt consilieri locali în judeţ. PRM Gorj nu are şi primari la nivel de judeţ, motiv pentru care la întâlnirea cu şeful lor de partid au fost chemaţi cel mult viceprimarii.

Vadim se va trezi joi dimineaţa destul de devreme pentru că va merge în Piaţa Centrală, acolo unde vrea să fie văzut de alegători. Liderul PRM va pleca apoi în jurul orei 10.00 spre Râmnicu Vâlcea, acolo unde îl aşteaptă o nouă lansare de carte şi o nouă întâlnire electorală. Programul dat publicităţii de PRM Gorj arată că Tribunul nu va ajunge şi prin colegiul 3, acolo unde fratele său, Marcu Tudor, candidează pentru un post de deputat. Vadim nu a mai fost prin judeţ, în campanie electorală, de peste un deceniu, el fiind prezent doar la Motru în urmă cu câţiva ani, când primarul Dorin Hanu îi era coleg de partid şi organiza zilele oraşului. Marcu Tudor nu s-a remarcat nici el până acum printr-o prezenţă deosebită în Gorj, deşi candidatura sa a devenit oficială de circa 2 săptămâni. Acesta a apărut într-o singură conferinţă de presă în faţa jurnaliştilor, urmând ca, foarte probabil, de acum încolo să meargă în colegiu mai des şi să îşi convingă alegătorii că merită să fie votat.

Vizualizări: 96

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Politică:

Citește și: