Craiova schimbă echipamentul după șase ani

Universitatea Craiova schimbă sponsorul tehnic şi va purta echipamente precum  Manchester City, AC Milan sau Dortmund. Din vara aceasta, alb-albaştrii vor avea echipament produs de Puma, cu variantele clasice de tricouri, cu alb predominant sau cu albastru.

După 6 ani în care a fost „îmbrăcată” de Joma, Universitatea Craiova schimbă firma de echipament o dată cu următorul sezon, noul partener fiind Puma. În sezonul din Liga 2, 2013-2014, clubul condus de Mihai Rotaru a avut echipament Nike. După promovarea în Liga I, Universitatea Craiova a fost îmbrăcată de Joma, contractul fiind derulat până la finalul sezonului 2019-2020.

Modelul a fost schimbat de la an la an, iar cel mai inedit a fost cel cu inserţie inspirată de Coloana Infinitului. În respectivul echipament, oltenii au şi cucerit un trofeu, Cupa României, în 2018, după finala câştigată cu Hermannstadt.

Din vara aceasta, alb-albaştrii vor avea echipament produs de Puma, cu variantele clasice de tricouri, cu alb predominant sau cu albastru. Cei de la Puma vor livra echipament în valoare de 250.000 de euro pe sezon, contractul încheiat fiind pe următorii patru ani. Clubul din Bănie a pregătit trecerea la noul sponsor tehnic şi a trecut la lichidări de stoc la magazinul oficial, preţurile la echipamentele Joma fiind reduse substanţial.

Departamentul de marketing al clubului din Bănie a decis să păstreze unele elemente ale vechilor echipamente, pe lângă stema cu leul, element esenţial, urmând să se menţină şi supranumele „Campioana Unei Mari Iubiri”, inscripţionată aproape de gulerul tricourilor. Universitatea Craiova este singura echipă din Liga I care va avea echipament produs de Puma. Majoritatea echipelor din Liga I sunt îmbrăcate de Joma, inclusiv campioana ultimelor 3 sezoane, CFR Cluj, în timp ce FCSB şi Viitorul au contracte cu Nike,  Sepsi are Adidas, Dinamo, FC Voluntari şi FC Argeş evoluează în echipament Macron, sponsorul tehnic al celor de la FC Botoşani este Errea, în timp ce UTA are Sport Saller.

Vizualizări: 638

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Sport:

Citește și: