Craiovence prinse la furat în Gorj

Poliţiştii au reuşit să identifice un număr de şase femei de etnie romă implicate într-un furt dintr-o casă din Aninoasa, după ce, în ultimul an, mai mulţi gorjeni s-au plâns că ar fi fost victime ale unei astfel de grupări. O bătrână din satul Sterpoaia a reclamat luni seara faptul că mai multe ţigănci i-au intrat în curte pentru a cumpăra ouă şi păsări, după plecarea acestora femeia constatând că din locuinţă îi lipsesc 360 de lei. Ea a sunat la Poliţie, iar oamenii legii au putut să instituie imediat filtre în diferite zone din judeţ, suspectele plecând din Aninoasa cu ajutorul unul microbuz negru, înmatriculat la Craiova. Poliţiştii din Ţicleni au fost cei care au dat de urma microbuzului respectiv, ei cerându-i şoferului, un tânăr de 22 de ani, să tragă pe dreapta, ocazie cu care au constatat că acesta avea permisul suspendat. Pasagerele din microbuz, femei cu vârste cuprinse între 17 şi 29 de ani, au fost duse la Poliţie pentru audieri, toate fiind suspecte de comiterea infracţiunii de furt calificat. Oamenii legii încearcă să stabilească dacă grupul respectiv este implicat şi în celelalte furturi similare înregistrate în ultimul an la nivel de judeţ.

Vizualizări: 107

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Eveniment:

Citește și: