Ion Iliescu a dat două interviuri ieri, ambele de circa o oră. A spus lucruri neinteresante. A spus, printre altele, că a venit pe valul revoluției. A lăsat de înțeles că era sortit, că era omul potrivit la locul potrivit, că nu a fost ceva plănuit, ci o bravadă de o spontaneitate ieșită din comun. E drept, singura lui dovadă de slăbiciune în timpul celor două ore a fost că, mai nou, e un pic sâsâit. Habar n-am de ce. Probabil și-a schimbat placa. Atenție, ȘI-A schimbat-o, nu A schimbat-o. Placa n-a schimbat-o, pentru că spune aceleași ordinării. Ce spune Iliescu nu contează și nu va face interesul acestui text. Rămâne, însă, faptul că Ion Iliescu a stat două ore în fața camerelor la 84 de ani. Voi câți ani aveți? Pariez că mai puțini. Și mai fac un pariu: n-ați rezista nici măcar jumătate de oră în fața unui reporter curios. De ce? Pentru că nu aveți chemarea.

Ion Iliescu nu e doar un criminal. Asta e puțin. Unii criminali se căiesc. Alții se trezesc copleșiți de minciuni, împrejurări și suspiciuni și sfârșesc prin a se retrage jenați din viața publică, fericiți că, cel puțin, nu au mers la pușcărie. Unii se predau pur și simplu. Nu și Iliescu. Iliescu e ceva de studiat la seminarele de psihologie. E un caz medical, un sociopat de un cinism perfect. Ion Iliescu se mândrește nu atât cu ce a făcut, cât mai ales cu modul în care a făcut-o. Fără urme. Fără urmări. Fără consecințe. Râde de voi. De procurori. De noi. Dă interviuri, apoi se uită la înregistrări și se umple de satisfacție și de viață. Trăiește grație cazierului neconsemnat.

Acum, în finalul acestui text, mai puneți-vă o dată în locul lui Ion Iliescu. Aveți 84 de ani și ați comis nu doar crima perfectă, ci CRIMELE perfecte. Ce faceți? Vă retrageți acasă și așteptați să muriți? Vă mâncați budinca, vă luați pastilele și sperați să nu vă treziți din somn cu o durere puternică în piept și brațul stâng? Profitați de ultimele mici momente de fericire casnică? Prostii! Mergeți la televizor și vă bateți joc de toți ăia care nu pot s-o demonstreze. ”Ce, ați crezut că am murit? Ați crezut că gata, mi-am spus ultimul cuvânt? Luați de-aicea, revoluționarilor, tinerilor, hipsterilor...! Bunicuța încă vă joacă pe degete!”