CSM Târgu Jiu a pierdut un jucător cu experiență

Fostul component al echipei de baschet a CSM Târgu Jiu, Alin Andrieș, a părăsit echipa gorjeană pentru a juca în Bănie. Acesta va evolua sezonul viitor la SCMU Craiova, formaţie care se mișcă din ce în ce mai bine pe piața de transferuri.

Alin Andries este unul dintre jucătorii care au părăsit CSM Târgu Jiu şi nu va mai continua la echipa pregătită de Claudiu Alionescu în sezonul viitor. Baschetbalistul constănţean de origine, va juca însă tot în Oltenia, la SCM U Craiova. Andrieş este un jucător cu mare experienţă care a  mai evoluat în cariera sa la Timba Timișoara, Gaz Metan Mediaș, SCM Timișoara sau BC Athletic Constanța, unde a bifat peste 200 meciuri la nivel de seniori, în LNBM, Liga 1 și Cupa României.

Andrieş a petrecut un sezon sub Tâmpa, când și-a început cariera profesionistă, după care a evoluat patru sezoane la Timba Timișoara, unul în Liga 1 și trei în LNBM. În vara anului 2015 a semnat cu Gaz Metan Mediaș, unde a jucat un an. A urmat un sezon la SCM Timișoara, pentru ca în stagiunea 2017-2018 să joace în cel de-al 2-lea eșalon la Cuza Sport Brăila. În stagiunea 2018- 2019 a evoluat la BC Athletic Constanța, după care a trecut la CSM Târgu Jiu.

În vârstă de 29 ani, Andrieş evoluează pe poziţiile 2-3, măsoară 1,97 metri şi a bifat 10 apariţii pentru CSM Târgu Jiu în campionatul precedent.

Vizualizări: 286

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Sport:

Citește și: