Am trăit mulți ani în care erau cumva sinonime. Părinții și bunicii noștri probabil nici nu concep exprimarea artistică și intelectuală în absența cenzurii, asta în ciuda faptului că, în orice societate democratică funcțională, exprimarea liberă este un principiu de bază, sine qua non, al culturii. Am avut, însă, ghinionul să ne naștem în România. Ca și când nu ar fi fost de ajuns, avem ghinionul celui mai penibil guvern de după revoluție. Nici măcar nu cred că-i cel mai hoț. E doar jenant. Un guvern plin de paradoxuri rizibile, în care ministrul Sportului e obez, ministrul de Finanțe fură, ministrul Culturii e prost, iar premierul, ca un lider ce se respectă, le are pe toate.

În afară de faptul că seamănă perfect cu personajul negativ din Mad Max și vorbește ca un comunistoid care a citit mult, dar doar ce i-a dat voie partidul, Daniel Barbu mai are un mare defect: stă mai mult în studiourile Antena 3 decât în bibliotecă. Or, legăturile Antenei 3 cu cultura sunt aceleași dintre dragoste și tortură. Sau, cum s-o spun altfel? Sunt incompatibile, poftim. În desele lui apariții pe postul sclavilor lui Voiculescu (deci ai vechii și noii securități), Daniel Barbu s-a remarcat printr-o pliere morală deosebit de bună pe fișa postului: un individ alunecos, lipsit de instrumentul esențial al scepticismului și foarte îndoctrinat.

Protestatarilor din piețe din ultimele săptămâni le pot fi găsite multe bube, dar nu și pe aceea că n-ar spune ce gândesc. Oamenii sunt tineri și cred sincer în ceva, ba mai rău, sunt și inteligenți, majoritatea, iar această combinație nu putea fi decât foarte nocivă pentru un personaj de statura morală pipernicită a lui Barbu. Schimbul de idei pe care revoluționarii l-au încercat în Club A a fost cam aprig, ce-i drept, dar violența nu a depășit limita tonului, neajungând nici măcar la jigniri (din punctul meu de vedere au fost rostite doar niște adevăruri destul de universal valabile, pentru cei din tagma ministrului Culturii). Refuzând cu obstinație orice formă de dialog pe tema propusă de tineri, ministrul Culturii ne-a risipit orice îndoială că ar exista șanse ca noi să-l nedreptățim doar pentru că arată și se poartă ca un comunist. Nu, omul chiar e ceea ce pare. Iar manipularea care a urmat, cea cu luneta spartă de la mașină, susținută (iată, marile mizerii îi unesc) și de premier, și de președinte, s-a înscris și ea cum nu se putea mai potrivit în atmosferă. Pentru cine nu știa cum decurgea ”dialogul” în anii '90, în Piața Universității, ați avut acum o mostră, cu hipsterii în rolul golanilor și Daniel Barbu în al lui Ion Iliescu. Doar că de data asta minerii sunt chiar la Poliție și Jandarmerie.