Cum arată descentralizarea Guvernului USL!
Instituţiile care vor fi transferate de la ministere către autorităţile locale au fost stabilite ieri de către vicepremierul Liviu Dragnea, preşedinte executiv al PSD, şi prim-vicepreşedintele PNL, Klaus Iohannis. Autorităţile locale, dar mai ales Consiliul Judeţean, vor avea de aici înainte mai multe instituţii în subordine. În termeni politici, descentralizarea USL înseamnă mai multe funcţii pentru membrii de partid.
În general s-a decis ca toate competenţele de inspecţie şi control să nu fie transferate, acestea urmând să rămână şi pe viitor la nivelul ministerelor. Astfel, Direcţiile Judeţene de Sănătate Publică vor trece de la Ministerul Sănătăţii la consiliile judeţene, ca şi ambulatoriile de specialitate.
Referitor la Ministerul Mediului, Agenţia Judeţeană pentru Protecţia Mediului şi Agenţia pentru Pescuit şi Acvacultură vor fi transferate la autorităţile locale.
În ceea ce priveşte Ministerul Muncii, se intenţionează ca Agenţiile Judeţene pentru Ocuparea Forţei de Muncă şi Agenţiile Judeţene pentru Prestaţii Sociale să treacă sub autoritatea structurilor locale. Dar acest lucru se va stabili săptămâna viitoare, în urma unei întâlniri cu ministrul Mariana Câmpeanu.
Ministerul Tineretului şi Sportului renunţă, potrivit proiectului USL, la Direcţiile Judeţene pentru Tineret şi Sport, bazele sportive şi de tineret, taberele şcolare şi centrele de agrement, cluburile sportive şi casele de cultură ale studenţilor. Bazele sportive, taberele şi casele de cultură ale studenţilor vor trece, ca patrimoniu, în domeniul public al judeţului sau al localităţii, după caz.
În ceea ce priveşte Ministerul Transporturilor, se va descentraliza administrarea porturilor fluviale, iar Metrorex va trece sub autoritatea CGMB. S-a amânat, pentru moment, discuţia despre ordinea publică.
Apare o nouă instituţie pe agricultură
În ceea ce priveşte Ministerul Agriculturii, actualele Direcţii Agricole, fără Unitatea Fitosanitară, precum şi Oficiile Judeţene de Studii Pedologice şi Agrochimice, Casele Agronomului, Camerele Agricole actuale, care sunt în subordinea Consiliilor Judeţene, se vor reuni într-o structură care se va numi Oficiul Judeţean Agricol şi care va trece sub autoritatea Consiliului Judeţean.
În ceea ce priveşte ministerul Culturii, se vor descentraliza Direcţiile Judeţene pentru Cultură şi Patrimoniu, care vor trece sub autoritatea Consiliilor Judeţene, precum şi imobilele care reprezintă săli sau grădini de spectacol cinematografic, care vor trece în patrimoniul Consiliilor judeţene sau locale, după caz, cu excepţia a patru cinematografe mari, pe care ministerul de resort intenţionează să le păstreze la nivel central.
Autoritatea Naţională pentru Turism, competenţele de autorizare şi clasificare în Turism vor trece la Consiliile Judeţene.
În ceea ce priveşte Ministerul Educaţiei, se va specifica mult mai clar în lege ca organizarea învăţământului tehnic şi profesional să intre în competenţa Consiliilor Judeţene. În ceea ce priveşte imobilele, palatele şi cluburile copiilor vor trece în domeniul public local, judeţean sau local, după caz, ca şi cluburile sportive şcolare.
Vizualizări: 135
Distribuie Trimite pe WhatsApp