Cursul leu-euro a luat-o razna după decizia CC

Cotaţiile monedei naţionale continuă să urce pe piaţa interbancară, ajungând la un maxim de 4,2755 lei/euro, cel mai ridicat nivel de la finele lunii noiembrie, după ce Curtea Constituţională a decis că unele dintre măsurile de austeritate propuse de Guvern sunt neconstituţionale.

Judecătorii Curţii Constituţionale au stabilit că prevederile privind pensiile magistraţilor sunt neconstituţionale, în timp ce în cazul altor categorii prevederile legale sunt interpretabile, însă nu se impune reglementarea lor în Parlament.

"Este o ştire negativă, pentru că legile se întorc în Parlament pentru modificare şi votare, ceea ce o să întârzie aplicarea lor. Volume transferate au crescut substanţial după anunţ, de la 12 milioane de euro la 45 milioane de euro", a declarat dealerul unei bănci.

În jurul orei 11:25, schimburile se realizau la 4,2580 - 4,2630 lei/euro, după ce dimineaţă băncile afişau cotaţii de 4,2350 - 4,2380 lei/euro.

Cursul a continuat să urce, ia în jurul orei 12:10, se situa la 4,2680 - 4,2740 lei/euro. Cea mai ridicată cotaţie pe piaţa interbancară a fost de 4,2755 lei/euro.

"Credeam că măsurile vor fi declarate legale de către CC, ceea ce se putea dovedi favorabil leului, deoarece ar fi fost un pas important în procesul de reformă fiscală şi ar fi crescut probabilitatea primirii următoarei tranşe FMI. O decizie negativă s-ar putea dovedi foarte dificilă pentru leu şi ratele de dobândă din piaţa monetară. Ajustarea măsurilor ar complica perspectiva reformei fiscale şi ar îndepărta probabil livrarea tranşei FMI", consideră Vlad Muscalu, analist la ING Bank Bucureşti.

www.mediafax.ro

Vizualizări: 85

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din :

Citește și: