Cursuri pentru preoţi, la Mănăstirea Tismana

În perioada 26 august -  6 septembrie, la Mănăstirea Tismana se desfăşoară cursurile preoţeşti pentru acordarea gradului de definitivat şi a gradului II în preoţie organizate de Facultatea de Teologie din Craiova şi Mitropolia Olteniei. Cursurile se adresează preoţilor din cele şase protoierii ale Arhiepiscopiei Craiovei şi din eparhiile sufragane ale Mitropoliei Olteniei. La aceste cursuri participă un număr de 95 de cursanţi, dintre care 63 din Arhiepiscopia Craiovei, 12 din Arhiepiscopia Râmnicului şi 20 din Episcopia Slatinei şi Romanaţilor. „Rolul acestor cursuri este acela de a acorda gradul de definitivat şi a gradului II în preoţie, iar din punct de vedere teologic, aceste cursuri au ca finalitate faptul de a oferi preoţilor din Mitropolia Olteniei un instrumentar necesar în activitatea lor pastorală şi misionară, conform provocărilor vieţii contemporane”, a precizat părintele conf.univ.dr. Picu Ocoleanu, consilier administrativ al Arhiepiscopiei Craiovei. La deschiderea acestor cursuri care a avut loc ieri a fost prezent şi Înaltpreasfinţitul Irineu, Arhiepiscopul Craiovei şi Mitropolitul Olteniei. (D.M.)

Vizualizări: 169

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din :

Citește și: