Daviţoiu (MP): Liviu Andrei va deschide lista de consilieri judeţeni

Mişcarea Populară Gorj îşi va valida primii candidaţi pentru alegerile locale în cadrul Comitetului Executiv Judeţean de vineri. Nicolae Daviţoiu spune că aceştia vor fi prezentaţi public la începutul săptămânii viitoare, într-o conferinţă de presă. Printre aceştia se va afla şi candidatul pentru Primăria Târgu Jiu, un om cu experienţă care să-l poată detrona pe Florin Cârciumaru, spune Daviţoiu. În ceea ce îl priveşte pe fostul prefect Liviu Andrei, acesta va deschide lista pentru Consiliul Judeţean.

 Rep.: Marţi aţi avut o întâlnire cu domnul Traian Băsescu, la Bucureşti. S-au luat decizii cu privire la candidaţii de la Gorj?

N.D.: De fiecare dată când merg la Bucureşti mă întâlnesc cu domnul preşedinte Băsescu. Fiecare organizaţie discută problemele locale, probleme de coordonare pe regiunea Olteniei, probleme organizatorice. În cursul acestei săptămâni vom definitiva candidaturile. Încercăm să găsim un candidat destul de puternic, care să fie un contracandidat pe măsura actualului primar Florin Cârciumaru. Dacă şi noi vom ieşi cu un candidat mai firav, Florin Cârciumaru se poate considera deja câştigător. Vom avea un candidat activ, un om care să explice cetăţenilor ce vrea să facă, care să transmită electoratului forţă. Altfel va fi greu de detronat Florin Cârciumaru.

 Rep.: Domnul Liviu Andrei pe ce listă va figura?

N.D.: Domnul Liviu Andrei şi-a manifestat dorinţa de a veni în rândurile Mişcării Populare. Încă nu a făcut adeziunea, dar a spus foarte clar că vrea să activeze în rândurile Mişcării Populare. Liviu Andrei va figura pe lista de consilieri judeţeni.

 Rep.: Când vă veţi anunţa candidaţii?

N.D.: Vineri, avem un Comitet Executiv Judeţean şi vom anunţa candidaţii într-un cadru festiv. Va fi doar o parte dintre candidaţii pe care îi avem în momentul de faţă. Noi încercăm să validăm acei candidaţi care deja şi-au întocmit dosarele şi au toate actele gata. Candidaţii pe care îi vom prezenta vineri au dosarul de candidat, de acceptare a candidaturii şi au strâns deja şi acele semnături, listele cu susţinători şi pentru Consiliul Local, şi pentru Consiliul Judeţean, şi pentru primării. Nu vrem să avem surprize, să anunţăm noi un anumit candidat, iar apoi să se ducă la altă formaţiune politică. Acesta este singur motiv pentru care am întârziat cu anunţarea şi validarea lor. E mai corect să-şi dea omul consimţământul, în scris, că vrea să candideze, altfel putem avea surprize. Îl anunţăm noi, apoi merge la alt partid.

 Rep.: Vineri veţi valida candidatul şi pentru Primăria Târgu Jiu?

D.N.: Vineri îi anunţăm în Comitetul Executiv Judeţean, iar luni sau marţi facem o conferinţă de presă şi îi prezentăm. O parte dintre ei vor fi invitaţi şi la conferinţa de presă. În momentul de faţă, mai avem de găsit candidaţi pentru vreo două oraşe şi 9 comune. Singura problemă este să vină cu dosarul, iar apoi îl validăm. Pentru Primăria Târgu Jiu am găsit deja candidatul, îl vom anunţa săptămâna viitoare pentru că trebuie să se şi apuce de treabă până la sfârşitul lunii. În mare majoritate avem oameni tineri, care nu au mai făcut politică, dar avem şi oameni cu experienţă care să-i ajute pe cei tineri. Într-adevăr, pentru tineri va fi greu, dar asta este şansa lor.

 Rep.: Liderii ALDE vor să fie a treia forţă politică în Gorj. Vă temeţi de concurenţa dumnealor?

N.D.: Nu ne temem de ALDE. Nu ştiu pe ce loc va ieşi ALDE pentru că la ei va fi foarte greu să-şi ierarhizeze poziţiile pentru că ALDE - UNPR este PSD. Cine votează ALDE şi UNPR votează de fapt PSD. Noi sperăm să luăm un scor cu două cifre, să fim a treia formaţiune politică din Gorj. Aţi văzut, în Bucureşti suntem a doua formaţiune politică.

Vizualizări: 1,072

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Interviu:

Citește și: