De la Dan Ioan Popescu la Adriean Videanu, nici un ministru al Economiei nu şi-a permis, ca să zic aşa, să numească directori în minerit, mai apoi şi în energie, fără un ok din partea sindicalistului Condescu. S-a întâmplat o dată ca Manţog, când era secretar de stat, prin 2005, să îl zboare pe Trotea de la SNLO, împotriva voinţei lui Condescu, dar nu a durat mult şi a fost şi el zburat de la minister. Puterea lui Condescu a fost una reală timp de mai bine de 15 ani, când toţi marii mahări ai judeţului, dar şi cei veniţi în vizită de la Bucureşti, îi făceau o vizită pentru o tablă prietenească la birou. Prieten de conjunctură şi cu Năstase, şi cu Băsescu, şi cu puterea, şi cu viitoarea putere, Condescu a reuşit mereu să joace la şapte capete şi să îi meargă. S-a terminat aţa? Se pare că da.

Sindicatul lui Marin Condescu a fost una dintre cele mai eficiente structuri sindicale, în sensul bun al cuvântului, fără ironii. A înţeles la timp importanţa restructurării, a acceptat că nu numărul de sindicalişti este important, ci ca aceştia să lucreze într-o companie eficientă, în condiţii decente şi pe salarii bune. Companiile din jurul exploatărilor de lignit din Oltenia, indiferent cum s-au numit ele în ultimii ani, au fost unele de succes. Şi să nu uităm proiectul Complexul Energetic Oltenia, propus de sindicate în 1999, dar pus în practică după un deceniu, posibil prea târziu.

Problemele au apărut când liderul de sindicat a devenit mult prea influent în zona politică, în zona afacerilor, poate şi a poliţiei sau parchetului. Mediator de-a lungul anilor în blaturile dintre PD-L şi PSD, liderul sindical a reuşit să păcălească pe toată lumea. Pe pedeliştii de la Bucureşti că trece Cârciumaru la ei, pe pesedişti că le rezolvă una-alta.

Ce este schimbat acum? USL are o majoritate covârşitoare în parlament şi în structurile de putere locală. Practic, nu are nevoie să satisfacă nici un grup de interese pentru a-şi trece o lege, pentru a rămâne la guvernare. Ponta, în ciuda discursului lui prietenos, nu a trecut peste faptul că Marin Condescu a jucat mai mult cu PD-L în ultimii ani, mai exact cu pedeliştii care i-au făcut plângeri şi dosare legate de banii căpuşaţi din complexurile energetice prin casa de avocatură. În Gorj, ca şi în România în general, cine deţine controlul energiei deţine puterea economică şi politică. Şi atunci, USL trebuie să controleze sindicatele, nu numai administraţia din CE Oltenia. Şi cum pe cuvântul lui Condescu nu te poţi baza, ar fi de dorit un înlocuitor.

Procesul este în curs. Actualilor sindicalişti li s-au tăiat aproape toate sursele de venit. Mai întâi cota de 6,5 la mie din fondul de salarii. Apoi contractele pe firmele sindicale. Finanţarea pentru cluburile de fotbal. Masa caldă, tichetele cadou, biletele de odihnă şi tratament, cursurile de tot felul şi cine ştie câte altele. Dar, în primul rând, sindicatele nu au mai pus directorii, deci şi-au pierdut influenţa şi în rândul firmelor care lucrează pe lângă CE Oltenia. Fără influenţă şi fără bani, puterea s-a pierdut.

Problema reală este dacă pierderea puterii de către Marin Condescu înseamnă pierderea puterii sindicatului. Actuala conducere a CE Oltenia, numită politic, fără îndoială, chiar dacă sub umbrela managementului privat, nu are nicio reţinere în a încălca prevederile Contractului Colectiv de Muncă, în a face numiri şi destituiri pe criteriul bunului plac, de a tăia din banii cuveniţi salariaţilor şi aşa mai departe. Sunt puţini lideri sindicali care mai iau public apărarea sindicaliştilor. Chiar şi ieri, Federaţia Naţională Mine Energie a dat un comunicat de presă în care acuză conducerea CEO de tot felul de abuzuri. Un comunicat care nu este semnat nici de preşedintele Condescu, nici de prim-vicele Ruşeţ, ci de secretarul general Feurdean. Dacă lucrurile sunt atât de grave, de ce sunt liderii atât de ocupaţi cu alte treburi?

Salariaţii din CE Oltenia au nevoie în continuare de un sindicat puternic. Cu actualii lideri sau cu alţii, dar important este să apere drepturile angajaţilor. Drepturi care sunt încălcate sistematic de luni bune, chiar dacă abia se aude în spaţiul public, pentru că nu există o voce sindicală puternică, dispusă să rişte buna colaborare cu administraţia, salariul de inspector social sau ce or mai avea oamenii ăştia de pierdut.

Managerul Ciurel a anunţat că lunile aprilie şi mai se anunţă a fi pe pierdere la Complexul Oltenia. Din iunie vine o secetă cruntă, iar termocentralele vor avea din nou loc pe piaţă, vreo trei-patru luni. Paradoxal, în meciul subteran care se poartă pentru controlul energiei din Oltenia, un loc important îl are vremea. FNME „ameninţă” cu o şedinţă în perioada 15-18 mai, dacă abuzurile administraţiei asupra salariaţilor vor continua. În vremurile bune, sindicatul ameninţa cu greva sau măcar cu „acţiuni sindicale”, lăsând imaginaţia fiecăruia să lucreze. Acum, ameninţă cu o amărâtă de şedinţă. Pe cine sperie asta? Ciurel mai stă liniştit o lună, două, dar după ce vor începe grupurile energetice să duduie, îi mai poate reproşa cineva ceva? Există o luptă subterană, nedeclarată, între Ciurel şi Condescu, cu susţineri politice şi de altă natură de fiecare parte. O luptă atât de lipsită de importanţă şi inutilă, în condiţiile în care consumul naţional de energie a scăzut faţă de anul trecut cu 20% şi are în continuare un trend descrescător. Dacă toate energiile oamenilor cu putere din ţara asta ar fi canalizate spre reconstrucţie economică, spre reindustrializare, ţara asta ar mai avea o şansă. Dar ei se bat pe ceva ce la anul s-ar putea să nu mai existe.