De Dragobete, un nou termen în procesul sindicatelor de la Turceni

Sindicaliştii de la Complexul Energetic Turceni s-au răzgândit. Îşi vor angaja un avocat care să-i reprezinte în instanță împotriva administraţiei, care vrea să le taie cota de 6,5 la mie raportat la fondul de salarii.

Instanța a decis la primul termen amânarea procesului până pe 24 februarie în vederea angajării unui avocat de către sindicaliști, a spus ieri Eugen Iovan, liderul Sindicatului Energia Turceni. Acesta spusese iniţial că își va reprezenta singur sindicatul în instanță. În fapt, sindicaliștii speră ca instanța să le dea câştig de cauză mizând pe Legea dialogului social. ”Nu s-a renunțat la proces, avem termen pe 24 februarie să ne angajăm un avocat. Nu ne-am decis încă în privinţa avocatului, dar sperăm ca legea dialogului social să fie de partea noastră”, a adăugat Eugen Iovan.

Cât despre implicarea lui Constantin Crețan, liderul Federației Naționale a Muncii( FNM), în acest proces, Iovan a spus că nu-i înțelege demersurile dar că fiecare om e liber să acționeze. ”Nu știu ce rol are acea hârtie depusă la dosar, cert este că fiecare om e liber să acționeze cum vrea. Nu are absolut nicio legătură cu oamenii de la Turceni, nu are membri de sindicat aici, nu are grupă, nimic, dar lăsăm instanța să decidă”, a spus Eugen Iovan, liderul Energia Turceni. 

Vizualizări: 123

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Administrație:

Citește și: