Debutează ultima etapă a înscrierilor în clasa I

Ultima etapă a înscrierii copiilor în clasa I şi în clasa pregătitoare va debuta miercuri, 2 mai, când toţi elevii se vor întoarce la şcoală din minivacanţa de 1 mai. Astfel, până pe 9 mai va avea loc înscrierea pe locurile disponibile, la unităţilor dorite, a copiilor ai căror părinţi au solicitat înscrierea la altă şcoală decât şcoala de circumscripţie, dar au fost respinşi iniţial, din lipsă de locuri. În intervalul 11-18 mai se va demara înscrierea copiilor care nu au fost cuprinşi în nicio unitate de învăţământ în etapele anterioare. Conform calendarului pe 21 mai se vor afişa la fiecare unitate de învăţământ listele finale ale copiilor înscrişi în clasa pregătitoare sau în clasa I. Potrivit reprezentanţilor Inspectoratului Şcolar Judeţean  (ISJ) Gorj pentru toţi elevii sunt locuri disponibile în unităţile de învăţământ. Un centru special de înscrieri se va organiza şi la sediul ISJ Gorj pentru părinţii care au muncit în străinătate şi vor să îşi aducă copiii din toamnă la o şcoală din judeţul Gorj. În primele etape cea mai solicitată unitate de învăţământ a fost Şcoala Generală „Alexandru Ştefulescu” din Târgu Jiu. Părinţii şi-au făcut chiar şi mutaţii pentru a-şi înscrie copiii aici.

(A.A.)

Vizualizări: 135

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Administrație:

Citește și: