Demersuri pentru înfiinţarea unei staţii de salvare la Căpreni

Primăria Căpreni pune la punct în acest moment un proiect ce prevede o mini Staţie de Salvare în comună care să deservească şi comunele învecinate. Staţia urmează să fie amplasată lângă Centrul de sănătate şi va avea cel puţin două ambulanţe. Primarul comunei, Emil Cătănoiu, spune că vor începe lucrări de reabilitare şi mai mult, a făcut un memoriu către Serviciul Judeţean de Ambulanţă Gorj pentru a-i fi repartizate două maşini.

Centrul de Sănătate de la Căpreni va intra în cel mai scurt timp în modernizare şi va fi dotat cu gresie, faianţă şi va fi izolat termic. Proiectul prevede însă şi construirea unei bucătării şi a unei staţii de salvare. Potrivit primarului, staţia va fi formată din două birouri şi două garaje. „Am făcut deja un memoriu la Serviciul Judeţean de Ambulanţă şi ni s-a comunicat că ni se vor da două maşini. Rămâne să stabilească cum procedează cu personalul medical că trebuie asigurat tot de ei”, a declarat Emil Cătănoiu, primarul din Căpreni.

Staţia ar urma se deservească şi comunele învecinate astfel încât primăria grăbeşte oarecum lucrurile. „Am stabilit să organizăm licitaţia în septembrie astfel încât la începutul anului să şi terminăm lucrările”, a adăugat Cătănoiu. 

Costul investiţiei se apropie undeva de patru miliarde, spune primarul. Banii sunt asiguraţi de la bugetul local însă primarul speră să mai atragă şi alte surse de finanţare. Întreaga lucrare se va întinde ulterior pe mai bine de 2.370 de metri pătraţi.

Directorul Serviciului Judeţean de Ambulanţă Gorj, Marian Niculescu, este însă destul de sceptic în realizarea acestei investiţii. Niculescu spune că deocamdată există staţie de salvare la Cărbuneşti şi înfiinţarea alteia noi ar însemna prea multe cheltuieli.

”Sunt cheltuieli pe care nu putem să le suportăm momentan. Nu-mi permite bugetul şi o astfel de investiţie ar însemna mult. Degeaba îmi pune mie primarul la dispoziţie spaţiul, nu avem personal şi nici maşini deocamdată”

Marian Niculescu, şeful SJA Gorj

Vizualizări: 189

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Comunitate:

Citește și: