Aceasta este povestea cozii. Unii dintre voi o știu de la început. Comunismul era o orânduire nenaturală, dar măcar urmările ei erau naturale. Oamenii nu aveau, așa că atunci când găseau ceva, orice, se așezau cuminți la coadă ca să primească. De multe ori stăteau degeaba. Uneori o coadă ducea spre nicăieri și era formată doar pe baza unor zvonuri. ”Au băgat tacâmuri”, zicea câte unul, și te trezeai după niște ore că aștepți la o ușă închisă în spatele căreia sunt tot niște rafturi goale. Ba se putea întâmpla ca la capătul cozii nici măcar să nu fie vreo alimentară, doar niște glumeți. Dar acestea erau cazuri izolate. În principiu, oamenii primeau ceea ce meritau. În sensul că, dacă faci atâtea sacrificii pentru niște lapte sau niște gheare, chiar ți le meriți din plin. Pe lângă asta, socializau. De altfel, putem considera coada ca fiind prima rețea de socializare din România. Una, s-o recunoaștem, mai plăcută și mai omenească decât Facebook-ul.

Acum, povestea cozii a luat o turnură neașteptată. Lumea nu mai stă la cozi pentru că nu are ce să cumpere, stă, uneori, pentru că nu are cu ce să cumpere. Aceasta este coada la promoții. E mai brutală și mai dezumanizantă pe măsură ce oamenii sunt mai deprinși cu capitalismul. Fiecare pe barba lui, nu? Potrivit principiului ăsta putem liniștiți să dăm niște coate-n gură ca să punem mâna pe tigaia magică, la doar o treime de preț.

Dar cele mai lipsite de sens cozi sunt acelea în care oamenii se aliniază ca să dea ceva. Taxe, impozite, facturi, nu contează. Să stai ca să dai, să te înghesui ca să ți se ia, să riști cu fiecare adâncire în mulțime infarctul doar ca să servești un stat care doar asta, adrenalina din îmbulzeală, poate să-ți ofere, e de neimaginat. Nu e simț civic dacă stai la cozi imense ca să dai. E doar prostie. Simțul civic presupune o relație bilaterală și corectă cu statul care îți pretinde această conduită de bun cetățean. În absența respectului din partea statului, doar tâmpiții pot trata statul cu respect. Ce să mai vorbim de sacrificii?