Determinări de glicemie și tensiune, zilnic la Medserv Min

Cei care doresc să-și verifice tensiunea arterială, glicemia și greutatea pot face acest lucru zilnic în curtea Medserv Min. Conducerea societății a împrumutat un cort de la Crucea Roșie, care este deschis zilnic pentru trecătorii care vor să își măsoare tensiunea și glicemia. Cortul va funcționa pe toată perioada verii cu personal medical de la Medserv Min.

În această vară va fi zilnic deschis un cort de la Crucea Roșie în curtea Medserv Min, unde trecătorii pot intra să-și măsoare glicemia, tensiunea și greutatea. Deși a fost deschis de curând, sute de oameni au beneficiat de aceste servicii medicale. „Ne-am gândit că este vară, foarte cald, au venit zilele caniculare și e bine ca trecătorii să intre să-și măsoare glicemia, tensiunea. Dacă tensiunea se măsoară gratuit, pentru glicemie am stabilit un tarif de 3 lei ca să putem achiziționa testele. Sute de oameni au venit la cort. O să fie deschis până spre toamnă, mai ales că noi suntem o unitate cu profil medical. Mulți intră să mai stea puțin la umbră sau să se cântărească”, a declarat Valentin Mogoe, director Medserv Min.

Medserv Min face fișe de aptitudini contra cost

În afara serviciilor medicale prestate pentru Complexul Energetic Oltenia, Medserv Min și-a diversificat serviciile. Aici se pot face fișe de aptitudini pentru cei interesați, iar prețurile sunt mai mici decât la alte cabinete. Mai mult decât, grupurile beneficiază de reduceri. „Ne-am gândit să ne mărim veniturile și am început să facem fișe de aptitudini. De exemplu pentru 25 de persoane a costat aproximativ 1.000 de lei”, a mai precizat Mogoe.

Vizualizări: 189

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Administrație:

Citește și: