Deţinuţii participă la un concurs de poezie la Bucureşti

Deţinuţii Penitenciarului Târgu Jiu participă la concursul “Poezie de puşcărie”. După ce, de 1 martie, au trimis mesaje de dragoste iubitelor,  prin versuri, de 8 martie persoanele private de libertate vor scrie poezii pentru mame.

Poeziile scrise de deţinuţii Penitenciarului Târgu Jiu participă la Concursul Naţional “Poezie de puşcărie”. Concursul este organizat de Administraţia Naţională a Penitenciarelor. Lucrările vor fi expediate până la data de 15 martie la Direcţia Intervenţie Psihosocială din cadrul Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor unde vor fi jurizate în vederea stabilirii câştigătorilor concursului. „Până în prezent, au fost depuse 7 poezii, autorii acestora dând declaraţie pe propria răspundere că sunt creaţii personale şi nu sunt plagiate. Câştigătorii concursului “Poezie de puşcărie” vor participa la festivitatea de premiere care va fi organizată la Bucureşti, în data de 29 martie, urmând a se realiza un documentar radio şi un documentar filmat cu tematică referitoare la derularea concursului “Poezie de puşcărie”, a declarat Simona Dumitriu, purtător de cuvânt al Penitenciarului Târgu Jiu. De asemenea, zece deţinuţi participă în cadrul penitenciarului la concursul de poezie “Flori pentru suflet” cu poezii.

Vizualizări: 104

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Administrație:

Citește și: