Dian Popescu: PSD s-a comportat dictatorial din nou

Consilierii judeţeni din Gorj s-au reunit vinerea trecută în una din ultimele şedinţe ale acestui an, aprobând cu unanimitate o serie de proiecte, deşi liberalii spuneau recent că nu vor mai merge cot la cot alături de PSD, democrat-liberalii făcând şi ei deseori opoziţie actualei majorităţi, dar nu şi la şedinţa cu pricina. Şeful filialei judeţene a PNL, Dian Popescu, spune că cel puţin în legătură cu una dintre hotărârile aprobate vineri PSD a dat dovadă de „comportament dictatorial”, lucru care este spus răspicat înaintea unei întâlniri pe care cele două partide ar urma să o aibă la sfârşitul acestei săptămâni.

Repartizarea cotei de 20% din sumele defalcate din TVA pentru localităţile din judeţ, precum şi rectificarea bugetului propriu, au fost printre subiectele care au figurat pe ordinea de zi la şedinţa de vineri, dezbaterile pe aceste teme fiind ca şi inexistente în plenul şedinţei. Consilierii au ridicat mâinile la greu pentru a vota cele zece puncte de pe ordinea de zi, fără a mai exista comentariile de la alte şedinţe, când aleşii se mai ciondăneau între ei în privinţa modului de împărţite a banilor. Singurele discuţii au apărut la repartizarea unor bani către câteva biserici, sumele nefiind extrem de mari nici ele, social-democratul Alecu Drăgoi cerând ca, pe viitor, să fie alocate fonduri şi pentru biserica de lemn existentă în cadrul Muzeului de la Curtişoara.

Liberalii au tăcut ca mortul în păpuşoi, nici consilierii PDL neavând argumente pentru a vota contra, şeful PNL Gorj, Dian Popescu, spunând însă acum că cel puţin la un punct de pe ordinea de zi aleşii filialei ar fi trebuit să se abţină, dacă nu să voteze contra. „Repartizarea pe unităţi administrativ teritoriale a cotei de 20% din sumele defalcate din taxa pe valoarea adăugată pentru echilibrarea bugetelor locale şi din cotele defalcate din unele venituri ale bugetului de stat pentru anii 2011-2014 pentru susţinerea programelor de dezvoltare locală şi pentru susţinerea proiectelor de infrastructură care necesită cofinanţare locală”, acesta este proiectul de hotărâre pentru care liberalii ar fi trebuit să ridice mâna altfel, şeful lor de partid spunând că nu a fost informat din timp cu privire la ordinea de zi a şedinţei respective pentru a pune în discuţie, la nivel de filială, modul în care ar fi trebuit exprimat votul.

„Nu am fost informat cu privire la acest vot, liderul grupului nostru de consilieri judeţeni, Gigi Orzan, a avut o problemă în familie, şi s-a votat fără o analiză prealabilă. PSD s-a comportat iarăşi dictatorial şi abuziv. E o chestiune tipică pentru PSD şi Ion Călinoiu şi este o eroare pentru PNL, întrucât consilierii noştri trebuiau să se abţină. Ei nu au nicio vină pentru că au aflat cu o zi două înainte  despre acest lucru şi de aceea nu au mai apucat să discute cu mine. După şedinţă am avut discuţii cu primarii, care au aflat şi m-au sunat ca să mă întrebe, nefiind foarte încântaţi despre cum s-a votat. Îmi asum responsabilitatea, nu am ce să fac”, spune Dian Popescu.

Negocieri cu „dictatorii” de la PSD

În spatele acestor declaraţii dure se ascund însă interesele pentru o întâlnire pe care liberalii şi social-democraţii o vor avea la sfârşitul acestei săptămâni pentru a semna, dacă se vor înţelege, un protocol de colaborare la nivel judeţean. Dian Popescu a avut deja o întâlnire pe această temă u şeful PSD Gorj, Florin Cârciumaru, cei doi stabilind ca la sfârşitul acestei săptămâni să se vadă faţă în faţă din nou alături e alţi colegi de partid, în speranţa ca alianţa PSD-PNL va merge ca unsă. „Am găsit o cale de comunicare după discuţia cu domnul Cârciumaru, care a fost foarte deschis la dialog. Aşa cum am spus, voi merge la negocieri cu o delegaţie formată din vicepreşedinţi ai filialei, în special primari, pentru că ei sunt cei care au cele mai mari nemulţumiri în teritoriu, şi vom negocia pentru un protocol la nivel de judeţ. Nu vom negocia pentru o funcţie la Consiliul Judeţean sau mai ştiu eu pentru ce vrea PSD”, mai declară Dian Popescu.

Vizualizări: 224

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Politică:

Citește și: